Erdogan s-ar putea împăca cu Bashar Al-Assad: ‘În politică nu există resentimente eterne’

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că ar putea relua relaţiile diplomatice cu regimul omologului său sirian, Bashar al-Assad, odată încheiat scrutinul prezidenţial din Turcia din iunie 2023, a informat joi cotidianul turc Hurriyet, citat de EFE, potrivit agerpres.

”În politică nu există resentimente, aversiune sau supărare eternă”, le-a declarat Erdogan unor jurnalişti care l-au însoţit în avionul de întoarcere din Bali, insulă indoneziană unde s-a desfăşurat summitul G20, şi care au profitat de prilej pentru a-l întreba despre relaţiile Turciei cu Siria.


Citește și: O rachetă nord-coreeană pare să fi căzut în Zona Economică Exclusivă a Japoniei – Black News

”Când este momentul, omul se aşează, evaluează lucrurile şi le reînnoieşte. Turcia îşi poate reconsidera relaţiile cu ţările cu care a avut dificultăţi. În special după alegerile din iunie (2023) putem începe de la zero”, a adăugat el.

Ankara şi Damascul au început să se apropie în 2004 după decenii de tensiune şi, până în 2009, Erdogan s-a întâlnit în câteva rânduri cu Bashar al-Assad într-o atmosferă cordială, dar armonia s-a stricat după izbucnirea războiului civil din Siria, în 2011, şi după ce Turcia a sprijinit opoziţia siriană care a pus mâna pe arme.

După trei incursiuni militare în 2016, 2018 şi 2019, Turcia controlează teritorii importante din nordul Siriei, în colaborare cu miliţii islamiste care se opun regimului Al-Assad.

În august, în aceste regiuni au avut loc proteste împotriva Ankarei, după ce ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a vorbit despre nevoia de ”a înfrăţi opoziţia cu regimul din Siria pentru a ajunge la un acord”.

Citeşte şi: ‘Mein Kampf’, ‘cadoul perfect’ de Crăciun în Noua Zeelandă – Black News

La rândul său, opoziţia turcă promite că, dacă va câştiga alegerile de anul viitor, va relua relaţiile diplomatice cu regimul lui Al-Assad pentru a-i repatria pe cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia.

Şi atentatul de la Istanbul de la sfârşitul săptămânii trecute, pe care poliţia turcă l-a atribuit unei agente kurdo-siriene care ar fi pretins timp de patru luni că este refugiată siriană, a alimentat dezbaterea privind numărul mare de migranţi sirieni din Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Caravana Alăptării a ajuns la Hâncești

Caravana Alăptării a ajuns la Hâncești A început cea de-a cincea ediție a Caravanei Alăptării. Actuali, dar și viitori părinți de la Hâncești au fost...

Două tinere din Soroca, întoarse de la examenele pentru permisul auto programate la Orhei. Explicațiile autorităților

Două tinere din Soroca, întoarse de la examenele pentru permisul auto programate la Orhei. Explicațiile autorităților Cel puțin două sorocence au trecut printr-o experiență negativă...

Chiar trebuie să aștepți cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat ca să înoți? Răspunsul medicilor

Chiar trebuie să aștepți cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat ca să înoți? Răspunsul medicilor Părinții tăi te-au avertizat să nu sari...

Țara care a legat patru decese de vânzarea unor ‘kituri de sinucidere’

Țara care a legat patru decese de vânzarea unor 'kituri de sinucidere' Oamenii legii din Noua Zeelandă au legat patru decese declarate în această țară...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.