Erdogan: Sancţiunile impuse de SUA sunt ‘un atac împotriva suveranităţii’ Turciei

Publicat:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat miercuri sancţiunile impuse de Washington împotriva Turciei pentru achiziţionarea de către aceasta a unui sistem rus de apărare antiaeriană, calificându-le drept atac împotriva suveranităţii ţării sale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Ce fel de alianţă este asta? Această decizie este un atac deschis împotriva suveranităţii noastre”, şi-a exprimat indignarea preşedintele turc în timpul unui discurs, făcând referire la apartenenţa Turciei şi SUA la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).


Citește și : Companiile din Regatul Unit îşi fac stocuri, de teama unui ‘no deal’

Invocând o lege adoptată în 2017 de Congres aproape în unanimitate pentru “a-i contra pe adversarii Americii prin sancţiuni”, Washingtonul a interzis luni atribuirea oricărui permis de export de arme agenţiei guvernamentale turce responsabile cu achiziţii militare, SSB, pentru a pedepsi Ankara în urma achiziţiei de către aceasta a sistemului rus de apărare antiaeriană S-400. Decizia prevede şi sancţiuni împotriva preşedintelui SSB, Ismail Demir, precum şi a altor şefi ai acestei instituţii.

Turcia a reacţionat cu vehemenţă la sancţiunile americane, însă experţi au subliniat că Ankara s-a putut sustrage celei mai rele variante, dat fiind caracterul ţintit al acestor sancţiuni care au ocolit economia turcă, deja afectată.

În discursul său, Erdogan a respins argumentul american conform căruia S-400 reprezintă “un pericol pentru securitatea” sistemelor NATO. “Acesta este un pretext. Adevăratul scop este de a împiedica elanul ţării noastre în industria apărării şi de a ne face din nou total dependenţi”, a spus el.

Potrivit lui Erdogan, Ankara a optat pentru rachetele ruse din lipsa unui acord cu Washingtonul pentru achiziţia echivalentului american al acestui sistem ultrasofisticat, rachetele Patriot.

Washingtonul a subliniat că aceste rachete sunt incompatibile cu sistemele de apărare ale NATO, din care face parte şi Turcia.

Citește și : Oficial german: ‘Timpul presează din ce în ce mai mult’ pentru un acord post-Brexit

“Turcia a depăşit demult punctul când ar fi fost afectată de acest tip de sancţiuni. Ne vom dubla eforturile pentru a face industria noastră de apărare independentă”, a mai spus preşedintele turc.

Achiziţia de către Ankara a sistemului rus de apărare antirachetă S-400 a tensionat în ultimii ani relaţiile cu SUA. Ameninţarea cu sancţiuni americane plana asupra Turciei după ce aceasta a primit primul lot de rachete ruseşti anul trecut, însă preşedintele Donald Trump, care avea bune relaţii personale cu Erdogan, s-a abţinut până acum să declanşeze aceste sancţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.