Erdogan solicită Greciei ‘să deschidă porţile’ migranţilor: ‘Lasă-i să meargă în alte ţări europene’

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a solicitat duminică Greciei să “deschidă porţile” migranţilor. Ankara a anunţat autorităţile de la Atena că a deschis frontierele sale şi să le permită migranţilor să meargă către ţări din Uniunea Europeană, informează AFP, scrie news.ro .

“Hei, Grecia! Îţi lansez un apel… Deschide şi tu porţile şi eliberează-te de această povară”, a lansat Erdogan în timpul unui discurs televizat la Istanbul. “Lasă-i să meargă în alte ţări europene”, a adăugat el.

Citește și : Slovenia interzice toate evenimentele publice în spaţii închise cu peste 500 de participanţi

După ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat la 28 febriarie deschiderea frontierelor turce către UE, câteva mii de migranţi s-au îndreptat către Grecia, amintind Europei de criza migraţiei din 2015.

Sâmbătă, Grecia anunţa că va construi două noi centre provizorii pentru primirea a sute de migranţi sosiţi zilele acestea în zonă, ca urmare a schimbării de politică din Turcia.

Mai mult de 1.700 de migranţi au sosit săptămâna aceasta la Lesbos şi în alte patru insule din Marea Egee, adăugându-se la cei 38.000 deja prezenţi şi care locuiesc în condiţii din ce în ce mai precare.

Acest nou val de migranţi a crescut odată cu tensiunile de pe insula care a primit cei mai mulţi migranţi.

Citește și : Preşedintele regiunii Piemont din Italia, testat pozitiv pentru coronavirus

This post was last modified on 08/03/2020 17:05 17:05

Tags: ankaraErdogangreciamigrantiuniunea europeana
Categorii: Diaspora