X

Erdogan va aproba pedeapsa cu moartea dacă parlamentul turc votează pentru aceasta

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat miercuri că nu va avea altă opţiune decât să aprobe pedeapsa cu moartea dacă parlamentul votează pentru aceasta, relatează dpa, potrivit agerpres.

El a făcut aceste declaraţii la înmormântarea unei femei şi a fiului acesteia de 11 luni – la Sarkisla, în provincia anatoliană Sivas -, care au fost ucişi într-un bombardament atribuit rebelilor kurzi.

Citește și : Suedia va semna săptămâna aceasta contractul pentru achiziţia unor sisteme antirachetă Patriot

“Fraţii mei, ştiţi cât de sensibil sunt în ceea ce priveşte pedeapsa cu moartea. Odată ce este aprobată de parlament, pentru mine nu există să nu aprob, voi aproba. Aceşti oameni vor plăti un preţ pe măsura acestui masacru”, a spus Erdogan.

“Voinţa lui Dumnezeu, paşii pe care îi vom face cu privire la acest lucru sunt aproape”, a subliniat el.

Citește și : Numărul victimelor provocate de erupția vulcanului Fuego din Guatemala a ajuns la 161

Preşedintele turc a vorbit anterior despre un referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea în urma puciului eşuat din iulie 2016. Uniunea Europeană susţine că o astfel de măsură va opri procesul de aderare a ţării la blocul comunitar.

Tags: bombardamentkurziparlamentpedeapsa cu moarteaRecep Tayyip Erdoganuniunea europeana
Categorii: Diaspora