Erdogan nu vrea să se pună rău cu Putin. Ultimul anunț al turcilor pe fondul scandalului diplomatic internațional

Publicat:

Turcia nu va lua măsuri împotriva Rusiei, căreia Marea Britanie îi atribuie responsabilitatea pentru otrăvirea pe teritoriul său a fostului agent dublu rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, ‘pe baza unei acuzaţii’, a declarat preşedintele Recep Tayyip Erdogan, citat miercuri de presa turcă, informează AFP, potrivit agerpres.

Aceste declaraţii intervin în timp ce SUA, numeroase ţări membre ale UE, precum şi NATO, organizaţie din care Turcia face parte din 1952, au decis săptămâna aceasta expulzări de diplomaţi ruşi într-o manieră coordonată.


Citește și: Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe cel mai mare aeroport din Israel – FOTO/VIDEO

‘Noi nu avem în vedere măsuri similare doar pentru că unele ţări au luat măsuri pe baza unei acuzaţii’, a afirmat Erdogan, conform unor declaraţii citate miercuri de cotidienele Hürriyet şi Yeni Safak.

‘Nu se pune problema ca noi să acţionăm la fel ca ei’, a adăugat preşedintele turc, întrebat de jurnalişti la întoarcerea din Bulgaria, unde s-a întâlnit luni cu şefii Consiliului European, Donald Tusk, şi Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Turcia, care are cea de-a doua armată din cadrul NATO, a rămas relativ tăcută în cazul Skripal, care a determinat Londra şi aliaţii săi să facă un front unic – într-un mod spectaculos – împotriva Moscovei, care neagă orice implicare.

Serghei Skripal, fost agent dublu rus care locuia în Marea Britanie, şi fiica sa Iulia au fost otrăviţi cu o substanţă neurotoxică la 4 martie la Salisbury, în sud-vestul Angliei.

Citește și: Șeful Pentagonului știe care este scopul rușilor: ‘Vor să spargă unitatea NATO’

Ministerul de Externe turc a ‘condamnat’ luni atacul, fără a menţiona Moscova. La scurt timp după aceasta, purtătorul de cuvânt al guvernului turc, Bekir Bozdag, a declarat că Ankara ‘nu intenţionează să ia nicio decizie împotriva Rusiei’.

Erdogan are relaţii călduroase cu preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce legăturile Turciei s-au deteriorat cu majoritatea ţărilor occidentale de un an şi jumătate.

Putin este de altfel aşteptat în Turcia la începutul lunii aprilie, împreună cu omologul său iranian Hassan Rohani, pentru un summit consacrat Siriei, dosar în care Ankara şi Moscova şi-au consolidat cooperarea în ultimele luni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.