X

Ertugruloglu: Nu există ‘teren de înţelegere’ cu Republica Cipru

Nu există “teren de înţelegere” cu Republica Cipru, a afirmat miercuri aşa-zisul ministru de externe al autoproclamatei Republici Turce a Ciprului de Nord (RTCN), Tahsin Ertugruloglu, cu o lună înainte de discuţiile sub egida ONU, relatează AFP, potrivit agerpres.

Cipru este divizat după invadarea în 1974 a treimii nordice a insulei de către armata turcă, ca reacţie la o lovitură de stat care urmărea alipirea Ciprului la Grecia. RTCN, recunoscută doar de Ankara, este separată printr-o zonă tampon de sudul insulei mediteraneene, în care Republica Cipru – membră a Uniunii Europene – îşi exercită autoritatea.

Citeşte şi: Eficacitatea vaccinului AstraZeneca a fost redusă la 76 %

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a convocat pentru sfârşitul lunii aprilie o “întâlnire informală” la Geneva “cu scopul de a stabili dacă există un teren de înţelegere pentru ca părţile să negocieze o soluţie durabilă”, în prezenţa reprezentanţilor Turciei, Greciei şi Regatului Unit, “garanţi” ai independenţei insulei din 1960.

“Nu există teren de înţelegere şi nici nu va fi unul atât timp cât vom fi trataţi în mod inegal. Suntem trataţi ca un stat de o parte, Republica Cipru, şi o comunitate, ciprioţii turci, de cealaltă parte”, a declarat Tahsin Ertugruloglu într-un interviu acordat AFP.

Desfăşurate sub egida ONU, ultimele negocieri oficiale de reunificare au eşuat în 2017.

Potrivit diplomatului cipriot-turc, soluţia sub forma unui stat federal, baza negocierilor ‘de 52 de ani’, trebuie abandonată în favoarea stabilirii a două state, o strategie apărată de noul ‘preşedinte’ cipriot-turc, naţionalistul Ersin Tatar, apropiat Turciei, ţară de care RTCN depinde în mare parte din punct de vedere economic.

Citeşte şi: Joe Biden aruncă pe umerii Kamalei Harris problema delicată a migraţiei 

În ianuarie, preşedintele cipriot Nicos Anastasiades declarase în cursul unei întrevederi cu şeful diplomaţiei europene Josep Borrell că UE ar trebui să fie prezentă la discuţiile de la Geneva.

UE “nu-şi are locul la masa” discuţiilor, a replicat miercuri Ertugruloglu.

Tags: ankaraAntonio GuterresCipruErsin TatarJosep BorrellLarnacaNicos AnastasiadesNicosiaONUTahsin Ertugrulogluturcia
Categorii: Diaspora