X

ESA suspendă cooperarea cu Rusia în domeniul explorării selenare

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a decis miercuri să suspende cooperarea cu Rusia privind lansarea misiunilor Luna-25, 26 şi 27, considerând că, asemeni programului de explorare ExoMars, sancţiunile decretate împotriva acestei ţări fac imposibilă colaborarea şi în domeniul explorării selenare, relatează EFE, potrivit agerpres.

“Agresiunea rusă împotriva Ucrainei şi sancţiunile corespunzătoare reprezintă o schimbare fundamentale a împrejurărilor şi fac imposibilă cooperarea cu ESA în domeniul explorării selenare”, notează agenţia europeană la încheierea unei reuniuni a Consiliului său.

Citeşte şi: LOCKDOWN-ul de la Shanghai alimentează anxietatea lanțurilor globale de aprovizionare – Black News

Luna-25 este prima sondă spaţială din noul program al Rusiei, având ca obiectiv explorarea regiunii de la Polul Sud al Lunii. Luna-26 este un orbitator menit să studieze satelitul natural al Pământului şi să cartografieze viitoarele puncte de aselenizare, în timp ce Luna-27 aspiră să se aşeze pe suprafaţa corpului ceresc.

ESA a precizat totuşi că dezvoltarea tehnologiei pentru aceste două misiuni este de “o importanţă vitală”.

Sonda spaţială Luna 25 are o greutate de 1750 de kilograme şi este dotată cu 975 de kilograme de propulsori. Sonda are un sistem de camere PILOT-D furnizat de Agenţia Spaţială Europeană, care trebuie să ofere imagini în timp real în timpul aselenizării.

ESA a anunţat pe 17 martie suspendarea misiunii ExoMars, având ca obiectiv căutarea de evidenţe biologice sau geologice pe Marte, în faţa imposibilităţii de a coopera cu agenţia rusă Roscosmos, cu care dezvoltase acest proiect.

Citeşte şi: Principalele instituţii evreieşti din Franţa cheamă la ‘un vot masiv’ pentru Macron – Black News

Agenţia a confirmat miercuri că toate elemente misiunii ExoMars Rover au primit avizul în perspectiva lansării prevăzută iniţial în septembrie, însă suspendarea cooperării cu Rusia nu mai face posibilă menţinerea datei de lansare.

Potrivit unui comunicat al ESA, are loc în prezent un studiu accelerat sub conducerea agenţiei Thales Alenia Space din Italia, pentru a evalua posibile opţiuni în urma revizuirii activităţilor prevăzute drept răspuns la actuala criză geopolitică.

Tags: Agenţia Spaţială Europeană (ESA)ExoMars RoverLuna-25PILOT-Drusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina