Eşec major pentru Joe Biden: Justiția americană suspendă obligaţia de vaccinare pentru companiile cu peste 100 de angajaţi

Publicat:

O curte federală de apel din SUA a suspendat sâmbătă obligaţia de vaccinare introdusă de preşedintele Joe Biden pentru companiile cu peste 100 de angajaţi, fiind momentul pentru a examina potenţiale ”grave probleme constituţionale”, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Măsura cerută de preşedintele american impune ca până la 4 ianuarie zeci de milioane de angajaţi să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 sau să fie testaţi săptămânal.


Citește și : Un virolog german avertizează că nu trebuie să se renunţe la instrumentul important al testării pe scară largă

Anunţată la jumătatea lunii septembrie, această măsură a fost adoptată săptămâna aceasta de executiv şi a fost imediat contestată de urgenţă în instanţă, în special de statul Texas, controlat de republicani care se opun oricărei obligaţii de vaccinare în lupta împotriva pandemiei.

Acesta este, prin urmare, un eşec major pentru Joe Biden, care tocmai a obţinut prima victorie legislativă majoră odată cu adoptarea, vineri, în Congres a planului său de investiţii în infrastructură.

Citește și : Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis ilegală în interiorul unui fost hotel în vestul Germaniei

 

În decizia sa, curtea federală de apel pentru Texas a apreciat că reclamanţii ”au prezenat argumente care sugerează că există probleme constituţionale şi procedurale grave” cu privire la textul guvernamental. Prin urmare, acesta este ”suspendat’ în aşteptarea unei examinări de fond de către instanţă.

”Vom putea contesta în instanţă abuzul de putere neconstituţional al lui Biden”, a reacţionat pe Twitter guvernatorul conservator al Texasului, Greg Abbott.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autoritățile au publicat programul de Hramul orașului Chișinău

Autoritățile au publicat programul de Hramul orașului Chișinău Hramul Orașului Chișinău va fi sărbătorit timp de 2 zile, pe 13 și 14 octombrie. Primăria Chișinău...

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia

Stoltenberg sugerează că Ucraina ar putea intra în NATO chiar și cu teritoriile ocupate de Rusia Ucraina ar putea totuși adera la NATO chiar dacă...

Agitație electorală, sub masca unui eveniment religios. Victoria Furtună, elogiată de Episcopul Marchel

Agitație electorală, sub masca unui eveniment religios. Victoria Furtună, elogiată de Episcopul Marchel Un eveniment religios, la care au participat sute de preoți, s-a transformat...

Secretarul general al ONU, la un an de la atacul Hamas în Israel: ‘A marcat suflete’

Secretarul general al ONU, la un an de la atacul Hamas în Israel: 'A marcat suflete' Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a publicat duminică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.