X

Este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească UE la termenul stabilit (Philip Hammond)

Ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, a declarat că este „fizic imposibil” ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la termenul stabilit, 29 martie, deoarece nu mai este suficient timp pentru procedurile legislative, relatează BBC, potrivit Mediafax.

Chiar dacă parlamentarii vor aproba Acordul Brexit negociat de Theresa May în următoarele zile, va fi nevoie de o prelungire de scurtă durată, a declarat Hammond.

Citește și : ALERTĂ în Noua Zeelandă – Aeroportul din orașul Dunedin, închis în urma găsirii unui pachet suspect

De asemenea, ministrul britanic a transmis că sunt puține șanse ca Acordul să fie aprobat când va fi prezentat pentru a treia oară în fața Camerei Comunelor, deși mai mulți parlamentari au anunțat că își vor schimba votul negativ.

Acordul Brexit negociar de premier a fost respins deja de două ori de Parlamentul britanic. Theresa May ar urma să propună din nou Acordul în fața Camerei Comunelor, săptămâna viitoare.

Camera Comunelor a aprobat, joi seară, planul Guvernului Theresa May de a solicita amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până cel puţin pe 30 iunie. Potrivit moţiunii, Guvernul Theresa May va încerca să obţină aprobarea UE pentru amânarea Brexit până cel puţin pe 30 iunie dacă Parlamentul britanic va adopta un acord de retragere până miercurea viitoare.

Citește și : Opoziția laburistă va forţa o moţiune de cenzură dacă acordul privind Brexit-ul va fi din nou respins de parlament

Dacă acordul Brexit va fi respins din nou de Camera Comunelor, Guvernul Theresa May va încerca din nou să obţină amnânarea Brexit, dar potrivit termenilor stabiliţi de Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a avertizat că, în această situaţie, amânarea Brexit va fi mult mai îndelungată.

Tags: brexitCamera Comunelormarea britaniePhilip HammondTheresa MayUE
Categorii: Diaspora