X

Este foarte probabil ca ideea unui nou referendum privind Brexitul să fie prezentată în parlamentul britanic, susţine Philip Hammond

Ministrul britanic al finanţelor, Philip Hammond, a declarat vineri că este foarte probabil ca ideea unui al doilea referendum privind Brexitul să fie prezentată din nou în parlament, deşi guvernul de la Londra îşi menţine opoziţia faţă de o nouă consultare populară în acest dosar, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Aflat la Washington pentru o serie de reuniuni ale Fondului Monetar International, Hammond a calificat drept foarte strâns calendarul pentru organizarea unui asemenea referendum înainte de 31 octombrie, data limită până la care Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană. Pentru organizarea unui asemenea referendum este nevoie de aproximativ şase luni.

Citește și : Sătui de fărădelegi, sute de bulgari au luat cu asalt un cartier de romi din Gabrovo. Poliția a intervenit în forță!

Ideea organizării unui nou referendum s-a aflat printre alternativele prezentate în luna martie de premierul Theresa May în parlament, însă toate propunerile au fost respinse de membrii Camerei Comunelor.

”Poziţia guvernului nu s-a schimbat. Guvernul se opune unui referendum de confirmare şi de aceea noi nu l-am susţine”, a explicat ministrul britanic al finanţelor.

Totuşi, mulţi parlamentari din Partidul Laburist (de opoziţie) i-au cerut liderului formaţiunii, Jeremy Corbyn, să includă un nou referendum printre cererile sale în tratativele cu guvernul consacrate găsirii unei căi de depăşire a actualului impas legat de Brexit.

Premierul britanic Theresa May a convenit joi seară cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu şase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziţia laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic.

Citește și : Peste 8000 de oameni au fugit din calea luptelor violente desfășurate în Tripoli

Tags: brexitlondraPhilip HammondreferendumTheresa Mayuniunea europeanawashington
Categorii: Diaspora