Estimările NATO: Armata rusă a pierdut între 7.000 şi 15.000 de militari în prima lună de la începerea invaziei în Ucraina

Publicat:

Armata rusă a pierdut între 7.000 şi 15.000 de militari în prima lună de la începerea invaziei în Ucraina, conform primelor estimări anunţate informal de un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, informează agenţia Associated Press , informează mediafax.

Un oficial din cadrul NATO a anunţat, sub protecţia anonimatului, că estimările Alianţei Nord-Atlantice sunt că armata rusă a înregistrat între 30.000 şi 40.000 de victime în Ucraina, inclusiv între 7.000 şi 15.000 de militari morţi.


Citește și : NATO instalează patru noi grupuri de luptă pe flancul estic! România este cap de listă!

Estimările NATO, primele de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina pe 24 februarie, se bazează pe datele colectate de autorităţile ucrainene, pe indicaţiile Rusiei şi pe informaţii din surse independente. Calculele standard privind victimele includ un număr de trei ori mai mare al răniţilor pentru fiecare militar mort în luptă, a explicat oficialul citat. La nivel oficial, NATO nu a anunţat niciun bilanţ al pierderilor umane suferite de armata rusă în Ucraina.

Până în prezent, Rusia a anunţat oficial moartea a 498 de militari în Ucraina şi rănirea altor 1.500. Pe 21 martie, publicaţia Komsomolskaia Pravda a publicat scurt timp, iar apoi a retras, un bilanţ al Ministerului Apărării de la Moscova de 9.861 de morţi în conflictul din Ucraina.

Armata ucraineană a anunţat că armata rusă a pierdut aproximativ 15.000 de militari în confruntări, în timp ce Statele Unite au estimat că sunt cel puţin 7.000 de militari ruşi morţi.

Citește și : Autorităţile franceze au îngheţat 800 de milioane de dolari din activele oligarhilor ruşi

Miercuri după-amiază, surse militare ucrainene citate de postul britanic de televiziune Sky News au raportat moartea a încă unui comandant militar rus în Ucraina. Este vorba despre comandantul Brigăzii de infanterie marină 810 din zona Mării Negre. Potrivit publicaţiei The Times, comandantul militar rus a fost ucis în luptele din oraşul Mariupol. Acesta este al 15-lea comandant militar rus raportat ca fiind ucis în confruntările din Ucraina. Rusia nu a confirmat oficial aceste decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Orban i-a informat pe liderii europeni că Trump va cere Ucrainei să facă pace cu Rusia

Orban i-a informat pe liderii europeni că Trump va cere Ucrainei să facă pace cu Rusia Donald Trump va solicita rapid negocieri de pace între...

Laboratoare secrete din Ucraina construiesc o ‘armată de roboţi’ pentru a lupta împotriva Rusiei

Laboratoare secrete din Ucraina construiesc o 'armată de roboţi' pentru a lupta împotriva Rusiei Ucraina speră să asambleze o mulţime de drone ieftine, fără pilot,...

Ucrainenii sunt în favoarea negocierilor de pace cu Rusia, dar nu în condiţiile puse de Putin (sondaj)

Ucrainenii sunt în favoarea negocierilor de pace cu Rusia, dar nu în condiţiile puse de Putin (sondaj) Doar aproximativ o treime dintre ucraineni se opun...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.