X

Estonia celebrează 100 de ani de la proclamarea independenţei

Estonia a început sâmbătă ceremoniile de marcare a 100 de ani de la proclamarea independenţei sale, printr-o serie de evenimente organizate în special în capitala ţării, Tallinn, notează dpa.

”Independenţa Estoniei este acum protejată mai bine ca niciodată, întrucât avem prieteni şi aliaţi. Estonia este parte a lumii libere”, a declarat preşedintele parlamentului estonian, Eiki Nestor, în deschiderea ceremoniilor de la Castelul Toompea, care găzduieşte în prezent forul legislativ estonian, potrivit agerpres.

Drapelul Estoniei (trei dungi orizontale în culorile albastru, negru şi alb) a fost arborat pe turnul Pikk Hermann, înalt de 45 de metri, al acestui castel.

Citește și : Cipru : Cinci nave de război turce au amenințat o navă italiană

În cursul după-amiezii, la Tallinn va avea loc o paradă militară, iar seara Muzeul Naţional Estonian din Tartu, al doilea oraş ca mărime din Estonia, va găzdui un concert.

La 24 februarie 1918, ţara baltică şi-a declarat independenţa de Imperiul Rus, la sfârşitul Primului Război Mondial. În prezent membră a Uniunii Europene şi a NATO, Estonia făcuse parte pentru aproape două secole din Imperiul Rus.

În 1940, Estonia a fost ocupată de trupele Uniunii Sovietice, devenind Republica Sovietică Socialistă Estoniană. Ea şi-a recăpătat independenţa în 1991.

Tags: Eiki NestorEstoniaindependentaNATOtallinn
Categorii: Diaspora