Estonia cere o discuţie privind situaţia din Belarus în cadrul Consiliului de Securitate al ONU

Publicat:

Estonia a solicitat luni o discuţie, cât mai curând posibil, cu privire la situaţia din Belarus în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, din cauza unei ”potenţiale ameninţări” la adresa securităţii internaţionale, relatează AFP, potrivit agerpres.

Estonia, membră UE şi NATO, este în prezent unul dintre cei zece membri nepermanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi se află în apropiere de Belarus.


Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

”Din cauza crizei politice în Belarus şi a potenţialei ameninţări la adresa păcii şi securităţii internaţionale, Estonia va propune o discuţie privind situaţia din Belarus în cadrul Consiliului de Securitate al ONU cât mai curând posibil”, a declarat ministrul estonian al Afacerilor Externe, Urmas Reinsalu, într-un comunicat.

“Unul dintre obiectivele principale ale Estoniei ca membru ales al Consiliului de Securitate este să garanteze respectarea dreptului internaţional”, se arată în comunicat.

Presiunea s-a intensificat în Belarus de la alegerile prezidenţiale din 9 august, după realegerea lui Aleksandr Lukaşenko cu 80% din voturi, în pofida a numeroase acuzaţii de fraudă.

Duminică, peste 100.000 de persoane au participat la o manifestaţie în capitala Minsk la apelul candidatei opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, care a declarat că este pregătită să îşi ”asume responsabilităţile” şi să guverneze ţara.

Citește și : Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

Miercuri este programat un summit extraordinar al celor 27 de lideri din UE. Germania, care deţine preşedinţia în exerciţiu a UE, a ameninţat cu extinderea sancţiunilor decise deja săptămâna trecută după violenţe.

Manifestanţi scandând ‘Demisia!’ au umplut duminică centrul capitalei belaruse, Minsk, în cel mai amplu protest de până acum împotriva realegerii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, după ce Rusia a afirmat că îi va oferi acestuia sprijin militar dacă va fi necesar. Oponenţii lui Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani, spun că votul a fost fraudat, dar preşedintele invocă rezultatele oficiale, care îi acordă peste 80% din sufragii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.