X

Estonia intenţionează să ofere Ucrainei ajutor militar suplimentar

Estonia intenţionează să furnizeze Ucrainei arme suplimentare, mortare şi arme antitanc, pe care să le folosească în conflictul cu Rusia, conform unui anunţ făcut joi de guvernul de la Tallinn, transmite dpa, potrivit agerpres.

Estonia intenţionează, de asemenea, să sprijine o iniţiativă britanică de extindere a pregătirii forţelor armate ucrainene şi să doneze Ucrainei un al doilea spital de campanie, în cooperare cu Germania, a declarat într-un comunicat ministerul apărării de la Tallinn.

Citeşte şi: Forţele aeriene ruse au tras la Kerci, în peninsula Crimeea – Black News

“Luptele din Ucraina continuă să fie intense. Deşi din ce în ce mai mult armament occidental ajunge pe linia frontului, responsabilitatea noastră morală este să continuăm să sprijinim Ucraina”, a afirmat ministrul apărării Hanno Pevkur.

“Ei luptă pentru valorile noastre comune şi, dacă este ceva ce putem trimite ucrainenilor, trebuie să o facem”.

Citeşte şi: Explozii în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol – Black News

Estonia spune că a oferit Ucrainei ajutor militar în valoare de 250 de milioane de euro de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape şase luni. Printre armele furnizate Kievului s-au numărat mine antitanc fabricate în SUA şi rachete antitanc Javelin. A predat, de asemenea, mai multe obuziere din vechile stocuri est-germane, al căror transfer a fost aprobat de guvernul german.

Tags: EstoniagermaniaHanno PevkurJavelinrusiatallinnucraina
Categorii: Război in Ucraina