Estonia nu va mai importa gaze ruseşti şi închiria un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate

Publicat:

Estonia nu va mai importa gaze ruseşti, în schimb va închiria un terminal plutitor de gaze naturale lichefiate (GNL), împreună cu Finlanda, până în toamnă, a anunţat joi premierul Kaja Kallas, conform agenţiei de presă BNS, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

“Trebuie să stopăm cât mai curând posibil achiziţionarea de gaze de la regimul Putin, care foloseşte banii în războiul contra Ucrainei”, a declarat oficialul estonian, la o conferinţă de presă.


Citește și : OMS se pregăteşte pentru posibile ATACURI CHIMICE în Ucraina

Guvernul estonian nu a stabilit o anumită dată pentru încheierea importurilor din Rusia. Autorităţile vor închiria până în toamnă un terminal plutitor pentru importul de gaze naturale lichefiate şi vor face achiziţii de 1 TWh, a informat BNS.

Duminică, Lituania a anunţat că renunţă la importurile de gaze din Rusia. Într-un mesaj postat pe Twitter, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a îndemnat restul Uniunii Europene să urmeze exemplul ţării sale: “Din această lună, nu mai există gaz rusesc în Lituania”, a declarat el.

Citește și : Ruşii au trimis în Ungaria un avion plin cu combustibil nuclear

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.