Etiopia: Atacul cu grenadă s-a soldat cu 83 de răniţi; nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa

Explozia unei grenade a provocat sâmbătă 83 de răniţi la Addis Abeba, la un miting de susţinere a premierului reformist etiopian Abiy Ahmed, care nu a avut avut de suferit, a informat guvernul din această ţară, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, şeful de cabinet al prim-ministrului, Fitsum Arega, a anunţat bilanţul exploziei şi a precizat că nicio persoană nu şi-a pierdut viaţa, aşa cum se transmisese anterior.

Citește și : Etiopia: Explozie în timpul unui miting organizat de noul prim-ministru

“Până acum, pe baza informaţiilor primite de la poliţie şi de la spitale, 83 de persoane au fost rănite. Din cei 83 de răniţi, 6 se află în stare gravă. Deocamdată nu am fost informaţi că s-ar fi înregistrat decese”, a scris Fitsum.

Explozia s-a produs la scurt timp după ce premierul Abiy îşi încheiase discursul în piaţa Meskel. Şeful executivului etiopian a fost evacuat imediat din zonă de către gărzile sale de corp. Acesta a fost primul discurs public al premierului Abiy Ahmed la Addis Abeba după nominalizarea sa, în luna aprilie.

Citește și : U.S. Navy se pregătește să adăpostească 25.000 de imigranţi

 

 

This post was last modified on 23/06/2018 15:53 15:53

Tags: abiy ahmedAddis Abebaatacexploziemiting
Categorii: Știrile zilei