EU4 Moldova Rezilientă: R.Moldova va beneficia de un ajutor financiar în valoare de 9,5 milioane de euro din partea UE

Publicat:

EU4 Moldova Rezilientă: R.Moldova va beneficia de un ajutor financiar în valoare de 9,5 milioane de euro din partea UE

Republica Moldova va beneficia de un ajutor financiar în valoare de 9,5 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru a-și întări capacitatea de a face față provocărilor de securitate națională și pentru a sprijini procesul său de integrare în Uniunea Europeană (UE).

Astăzi, la Chișinău, a avut loc lansarea oficială a Proiectului „EU4 Moldova Rezilientă – Stat Sigur, Comunități Puternice”, finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI) și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, potrivit tv8.md.


Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Proiectul are ca obiectiv principal crearea unui mediu mai sigur pentru cetățenii Republicii Moldova, prin consolidarea capacităților instituțiilor statului de a proteja infrastructura critică și de a gestiona eficient situațiile de urgență.

„Moldova face pași importanți pentru a-și spori reziliența și securitatea cetățenilor. Proiectul dat este conceput pentru a stimula aceste eforturi prin investiții în domenii critice, cum ar fi protecția civilă, infrastructura și dezvoltarea rurală. Este special conceput pentru a satisface nevoile atât ale comunităților urbane, cât și ale comunităților rurale, sporind capacitatea acestora de a face față situațiilor de urgență, de a îmbunătăți coeziunea socială și de a stimula creșterea economică”, a declarat Peter Wagner, Șeful Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).

În cadrul acestui proiect, se oferă suport pentru dotarea instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne cu echipamente de protecție și utilaje necesare pentru asigurarea securității și reacției rapide în situații critice. Totodată, până în luna noiembrie 2025, vor fi construite 10 posturi comunitare de pompieri și salvatori voluntari iar alte 25 unități vor primi 350 seturi de echipamente de protecție, fiind dotate cu sisteme avansate de comunicare și intervenție.

„Toate aceste investiții ne vor permite să identificăm și să contracarăm potențialele amenințări la adresa securității naționale. Stațiile comunitare de pompieri voluntari sunt esențiale pentru a spori siguranța și reziliența localităților din Republica Moldova. Acestea vor juca un rol crucial în intervențiile de urgență, asigurând un răspuns rapid și eficient în caz de incendii sau alte situații critice”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros.

Proiectul „EU4 Moldova Rezilientă – Stat Sigur, Comunități Puternice” vizează promovarea dezvoltării durabile în zonele rurale și urbane ale țării. Cinci localități vor fi selectate pentru a implementa conceptul de „Sat Inteligent”, fiecare primind un buget de 80.000 de euro pentru proiecte inovatoare.

De asemenea, în aceste sate se vor realiza investiții în parcuri fotovoltaice, cu un buget de până la 190.000 de euro per localitate.

Totodată, cinci orașe vor beneficia de finanțare în valoare de câte 200.000 de euro pentru proiecte de revitalizare urbană, menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor. În același timp, 12 întreprinderi municipale vor fi dotate cu tehnică de intervenție specializată, panouri solare sau alte tehnologii de energie alternativă. Aceste măsuri au drept scop creșterea rezilienței și a capacității întreprinderilor municipale de a răspunde și de a gestiona provocările rezultate din situațiile de pericol, de a reduce timpul de răspuns la dezastre și de a extinde gama de intervenții care pot fi efectuate prompt și eficient.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Un accent deosebit va fi pus pe combaterea dezinformării prin desfășurarea campaniilor de informare, pentru a crește gradul de conștientizare a populației cu privire la riscurile de securitate și beneficiile integrării în UE.

Proiectul are o durată de 18 luni și implică colaborarea cu Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile sale subordonate, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Energiei, Cancelaria de Stat și Biroul pentru Reintegrare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York

Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia...

Moldindconbank scoate la vânzare un teren pentru construcții și câteva edificii la Ciocana

Moldindconbank scoate la vânzare un teren pentru construcții și câteva edificii la Ciocana Un teren pentru construcții din Chișinău, cu suprafața de aproape 18,5 hectare,...

Gazprom amână investițiile din Arctica după pierderile financiare record

Gazprom amână investițiile din Arctica după pierderile financiare record Pierderile financiare record, sancțiunile tehnologice impuse de Occident și refuzul Chinei de a semna un nou...

Lemnul de foc s-a scumpit. Cât costă un metru ster de lemn moale?

Lemnul de foc s-a scumpit. Cât costă un metru ster de lemn moale? Prețul pentru lemnul moale, în acest an, variază între 570 și 590...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.