‘Eurasia’ lui Șor, declarată organizație extremistă în R.Moldova

Curtea de Apel Centru a admis, la 24 iulie 2026, cererea Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și a declarat organizația autonomă necomercială pentru promovarea cooperării internaționale „Eurasia” organizație extremistă.

Potrivit SIS, instanța a constatat desfășurarea unei activități extremiste de către organizație, iar în baza hotărârii judecătorești aceasta a fost inclusă în Registrul organizațiilor extremiste și al materialelor cu caracter extremist, potrivit telegraph.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

Serviciul de Informații și Securitate atenționează că desfășurarea, organizarea sau finanțarea activității unei organizații extremiste, participarea la activitatea acesteia, precum și distribuirea materialelor emise de aceasta pot atrage răspundere penală, în conformitate cu articolele 346¹ și 346² din Codul penal al Republicii Moldova.

În acest context, SIS recomandă cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv celor aflați peste hotare, să evite orice formă de colaborare cu organizația „Eurasia”, să nu participe la activitățile organizate de aceasta sau cu participarea ei, să nu distribuie și să nu promoveze materialele elaborate ori difuzate de organizație și, după caz, să înceteze orice formă de cooperare cu aceasta.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Instituția precizează că va continua să întreprindă măsurile prevăzute de lege pentru prevenirea și combaterea activităților extremiste, în vederea protejării securității naționale și a ordinii constituționale a Republicii Moldova.

Tags: Eurasiahome1
Justiţie