X

Eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia a devenit lidera grupului social-democraţilor din PE

Eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia a fost aleasă marţi la conducerea grupului social-democraţilor din Parlamentul European, unde a declarat că vrea să construiască “o nouă alianţă de forţe progresiste”, potrivit AFP, scrie agerpres.

Membră a PE de 20 de ani, realeasă la sfârşitul lunii mai, Iratxe Garcia, de formaţie lucrător social, în vârstă de 44 de ani şi originară din Ţara Bascilor, îi succede lui Udo Bullmann (63 de ani) la şefia Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

Citește și : Mohamed Morsi, înmormântat discret la Cairo

Grupul S&D a rămas al doilea cel mai important din PE, cu 153 de membri, după alegerile europene de la sfârşitul lunii mai, în spatele creştin-democraţilor din PPE (179 de membri), chiar dacă numărul de eurodeputaţi al ambelor grupuri a scăzut.

“Trebuie să fim reprezentaţi în instituţiile europene, pentru că nu putem accepta ce s-a întâmplat în trecut, cu trei instituţii în mâinile PPE”, a declarat Iratxe Garcia în faţa presei.

La conducerea principalelor trei instituţii ale UE se află în prezent reprezentanţi ai PPE: luxemburghezul Jean-Claude Juncker este preşedintele Comisiei Europene, polonezul Donald Tusk – preşedintele Consiliului European şi italianul Antonio Tajani – preşedintele Parlamentului European.

Noua repartizare a acestor posturi, şi în special a celui de preşedinte al CE, face obiectul unor negocieri intense între liderii ţărilor din UE, ai Parlamentului European şi ai marilor familii politice europene.

Dreapta europeană revendică preşedinţia Comisiei pentru germanul Manfred Weber, care conduce grupul PPE din legislativul comunitar.

Socialiştii pledează pentru olandezul Frans Timmermans, despre care Iratxe Garcia a spus că este “cel mai bun candidat”.

Citește și : Trump nu exclude utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se înarmeze nuclear (interviu Time)

În acelaşi timp, şi liberalii, al căror grup Renew Europe a devenit al treilea din PE (cu 106 deputaţi), în special datorită europarlamentarilor francezi macronişti, şi Verzii (75 de eurodeputaţi) vor să aibă la rândul lor un cuvânt de spus.

“Vrem să pregătim o nouă alianţă cu forţele pro-europene şi progresiste şi vom încerca să avem o majoritate”, a spus Iratxe Garcia.

Şefii de stat şi de guvern din UE urmează să dezbată numele unui candidat pentru şefia CE la summitul prevăzut pentru 20 şi 21 iunie la Bruxelles.

Tags: Antonio TajaniIratxe GarciaJean-Claude JunckerParlamentul EuropeanPPEUdo Bullmann
Categorii: Diaspora