X

Eurodeputaţii au aprobat înfiinţării unui prag electoral care va bloca accesul partidelor mici în Parlamentul European

Eurodeputaţii au votat miercuri în favoarea înfiinţării unui prag electoral care va împiedica partidele care întrunesc un procent foarte redus din voturi să fie reprezentate în Parlamentul European. Decizia ar urma să intre în vigoare din 2024, transmite dpa, potrivit agerpres.

Un număr de 397 de europarlamentari au votat pentru introducerea unui astfel de prag, 207 au votat împotrivă şi 62 s-au abţinut.

Citește și : Gafă de zile mari comisă de Theresa May : Plecăm din Marea Britanie

Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să ia măsuri în acest sens pe fondul preocupărilor că diverse formaţiuni eurosceptice şi populiste ar putea câştiga teren la alegerile europene.

Luna trecută, statele membre au căzut de acord asupra introducerii unui prag menit să blocheze accesul în legislativ al formaţiunilor mici. Conform acestui acord, fiecare stat membru va stabili un prag minim între 2 şi 5 la sută din voturi, aplicabil doar în cazul circumscripţiilor cu peste 35 de mandate, situaţie în care se regăsesc, deocamdată, doar Germania şi Spania.

Citește și : Macron îndeamnă Africa şi Europa să găsească „soluţii win-win” în problema migranţilor

Următoarele alegeri europene vor avea loc anul viitor, în perioada 23-26 mai. Nu se pot face însă schimbări în procedurile electorale în intervalul de 12 luni înaintea scrutinului, aşa încât noua măsura se va aplica abia la alegerile europene din 2024.

Tags: alegeriEurodeputaţiiParlamentul Europeanprag electoralscrutinvoturi
Categorii: Diaspora