Eurodeputaţii cer o gardă financiară europeană

Publicat:

Parlamentul European a votat marţi o foaie de parcurs detaliată cu privire la măsuri fiscale mai corecte şi mai eficiente, şi la combaterea infracţiunilor financiare, scrie Agerpres.

Recomandările, adoptate cu 505 voturi pentru, 63 împotrivă şi 87 de abţineri, au fost pregătite într-o perioadă de un an de către Comisia specială privind infracţiunile financiare, evaziunea fiscală şi evitarea obligaţiilor fiscale (TAX3).


Citește și : State arabe şi Iranul resping decizia lui Trump privind platoul Golan

Acestea includ, printre altele, revizuirea sistemului pentru a se ocupa de infracţiunile financiare, evaziunea fiscală şi evitarea obligaţiilor fiscale mai ales prin îmbunătăţirea cooperării în toate domeniile între multitudinea de autorităţi implicate, precum şi înfiinţarea de noi organisme la nivel european şi global.

Printre numeroasele recomandări se regăseşte şi aceea ca executivul comunitar să înceapă imediat pregătirea unei propuneri pentru înfiinţarea unei gărzi financiare europene şi unei unităţi de informaţii financiare.

De asemenea, menţionează raportul, este necesară înfiinţarea unui organism de supraveghere împotriva spălării banilor şi a unui organism fiscal global sub egida ONU.

În acelaşi timp, raportul comisiei speciale privind infracţiunile financiare, evaziunea fiscală şi evitarea obligaţiilor fiscale observă că nu există voinţa politică în statele membre pentru combaterea evaziunii şi infracţiunilor fiscale. Astfel, şapte state membre – Belgia, Cipru, Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Malta şi Olanda – sunt suspectate de a acţiona precum paradisuri fiscale şi de a facilita planificarea fiscală agresivă.

De asemenea, aşa-numitele “programe de vize de aur” trebuie eliminate, consideră autorii raportului, în special cele din Malta şi Cipru fiind identificate ca nerespectând obligaţiile de diligenţă.

La rândul lor, Danemarca, Finlanda, Irlanda şi Suedia au fost criticate pentru menţinerea opoziţiei faţă de taxa pe serviciile digitale.

Nu în ultimul rând, eurodeputaţii doresc ca avertizorii şi jurnaliştii de investigaţie să fie mult mai bine protejaţi şi să fie creat un fond european pentru sprijinirea jurnaliştilor de investigaţie.

“Statele membre nu fac destul, iar în UE Consiliul este veriga slabă. Fără voinţă politică nu poate exista progres. Europenii merită mai mult”, a declarat preşedintele Comisiei speciale, eurodeputatul ceh Petr Jezek, din grupul ALDE din PE.

Citește și : Rusia avertizează la consecințele recunoașterii suveranității israeliene asupra Înălţimilor Golan

Coraportorul ceh Ludek Niedermayer, din grupul PPE, a afirmat că interconexiunile în creştere dintre economiile statelor UE şi procesul de digitalizare trebuie abordate în mod sistematic pentru că au un impact asupra fiscalităţii.

“Pe de altă parte, multe domenii ale fiscalităţii trebuie să rămână o prerogativă a statelor membre, iar plătitorii de taxe nu trebuie să se confrunte cu birocraţie suplimentară”, a precizat el.

La rândul său, coraportorul danez Jeppe Kofod, din grupul S&D, a declarat că raportul este rezultatul celei mai complexe activităţi realizate vreodată de Parlamentul European în domeniul evaziunii fiscale şi a evitării obligaţiilor fiscale.

“Avem nevoie de un nivel minim al impozitului pe profit în UE, eliminarea competiţiei fiscale şi îngreunarea posibilităţilor de a introduce ‘bani murdari’ în Uniune”, a spus Kofod.

Comisia specială a fost înfiinţată la 1 martie 2018, în urma dezvăluirilor continue din ultimii cinci ani în dosare precum Luxleaks, Panama Papers, Paradise Papers şi Football Leaks.

Raportul adoptat încheie mandatul de un an al comisiei, care a organizat 18 audieri pe diverse teme de interes, zece schimburi de opinii cu miniştri de finanţe şi comisari europeni, şi patru misiuni de informare (în Statele Unite, Insula Man, Danemarca şi Estonia, şi Letonia).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.