Eurodeputații doresc un pachet de redresare şi reconstrucţie şi investiţii în sectorul medical

Publicat:

Parlamentul European a adoptat vineri o rezoluţie în care salută măsurile fiscale şi sprijinul sub formă de lichidităţi pentru abordarea pandemiei de coronavirus, dar estimează că Europa are nevoie de un pachet masiv de redresare şi reconstrucţie, care să fie finanţat printr-un buget pe termen lung suplimentat, prin fondurile şi instrumentele financiare existente ale UE, precum şi prin intermediul unor “obligaţiuni de redresare” garantate de bugetul UE, potrivit unui comunicat emis de legislativul european, scrie agerpres.

Totuşi, se mai arată în rezoluţie, acest pachet nu ar trebui să implice mutualizarea datoriilor existente şi ar trebui să fie orientat către investiţii viitoare. De asemenea, redresarea economiei ar trebui să aibă în centrul său Pactul verde european şi transformarea digitală, adaugă deputaţii.


Citește și : Numeroși bătrâni, cu simptome de coronavirus, au murit în Italia fără să fie testați

Ei solicită, de asemenea, un sistem european permanent de reasigurare pentru indemnizaţiile de şomaj şi doresc să instituie un Fond european de solidaritate pentru a răspunde crizei create de pandemia de coronavirus, în valoare de cel puţin 50 miliarde EUR. Acest fond ar sprijini eforturile financiare depuse de sectorul medical în toate statele membre în actuala perioadă de criză, precum şi investiţiile în sectorul medical din perioada următoare crizei, pentru a face sistemele de sănătate mai reziliente şi mai axate pe cei care au cea mai mare nevoie de sprijin.

În rezoluţia adoptată cu 395 voturi pentru, 171 împotrivă şi 128 abţineri se solicită şi sporirea competenţelor UE pentru ca aceasta să acţioneze în cazul ameninţărilor transfrontaliere la adresa sănătăţii. Acţiunea comună la nivel european de combatere a pandemiei COVID-19 este indispensabilă, este subliniat în rezoluţie.

Deputaţii îşi exprimă, de asemenea, sprijinul pentru creşterea producţiei europene de produse esenţiale, cum ar fi medicamentele, substanţele farmaceutice, dispozitivele, echipamentele şi materialele medicale, pentru ca Uniunea să fie mai bine pregătită pentru viitoarele şocuri globale.

Ei insistă asupra faptului că frontierele trebuie să rămână deschise în UE pentru circulaţia echipamentelor personale de protecţie, a alimentelor şi a bunurilor de primă necesitate. Piaţa unică este “sursa prosperităţii şi bunăstării noastre comune” şi un element-cheie pentru o reacţie imediată şi neîntreruptă la epidemia de COVID-19.

Parlamentul solicită, de asemenea, crearea unui mecanism european de răspuns în domeniul sănătăţii, pentru a pregăti şi a răspunde mai bine într-o manieră comună şi coordonată la orice tip de criză sanitară în viitor. Stocurile comune de echipamente, materiale şi medicamente ar putea fi mobilizate în scopul de a salva vieţi. Deputaţii doresc, de asemenea, să vadă resurse suplimentare din partea UE pentru a susţine eforturile de finanţare a unor cercetări rapide privind crearea unui vaccin.

Citește și : Japonia oferă 857 de dolari fiecărui rezident

Deputaţii subliniază necesitatea unei abordări coordonate în UE pentru perioada de după sfârşitul restricţiilor de deplasare a persoanelor, pentru a evita reapariţia virusului. Statele membre sunt îndemnate să elaboreze în comun criterii pentru ieşirea din carantină şi alte măsuri de urgenţă şi solicită Comisiei Europene să lanseze o strategie eficace pentru ieşirea din carantină, care să includă testarea la scară largă şi punerea la dispoziţie de echipament personal de protecţie pentru un număr cât mai mare de cetăţeni.

În cele din urmă, rezoluţia subliniază că în această perioadă dezinformarea privind COVID-19 este o problemă majoră de sănătate publică. Prin urmare, UE ar trebui să înfiinţeze o sursă de informare europeană în toate limbile oficiale pentru ca toţi cetăţenii să aibă acces la informaţii exacte şi verificate. Deputaţii solicită, de asemenea, platformelor de comunicare socială să ia în mod proactiv măsurile necesare pentru a opri dezinformarea şi discursurile de incitare la ură prilejuite de coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.