Eurodeputaţii FIDESZ se plâng în Parlamentul European se INTIMIDAREA ungurilor din Ucraina

Publicat:

Eurodeputaţi din partidul aflat la putere în Ungaria, FIDESZ, i s-au adresat lui David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, pentru a-i sesiza “intimidarea continuă” a etnicilor ungari care trăiesc în Ucraina, relatează miercuri agenţia de ştiri MTI, potrivit agerpres.

Într-o scrisoare semnată de Kinga Gal şi Tamas Deutsch, liderii delegaţiei FIDESZ în cadrul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European fac trimitere şi la alte scrisori către Sassoli şi atrag atenţia asupra “acţiunii nejustificate şi violente” a serviciilor de securitate ucrainene împotriva instituţiilor care asigurau servicii de catering pentru etnicii ungari în luna noiembrie a anului trecut.


Vezi şi: ATAC cu exploziv artizanal împotriva unui deputat grec – VIDEO

În aceeaşi perioadă de timp, un site extremist ucrainean a plasat-o pe eurodeputata FIDESZ Andrea Bocskor pe o “listă a morţii”, mai susţin semnatarii scrisorii. Ei acuză autorităţile ucrainene că nu au reuşit să ia măsuri în niciunul dintre aceste cazuri.

În evoluţii mai recente, eurodeputaţii ungari susţin că, înainte de vizita ministrului de externe Peter Szijjarto în Ucraina, au fost trimise ameninţări ambasadei Ungariei la Kiev şi consulatelor ungare de la Ujhorod şi Berehove, precum şi altor instituţii ungare.

Scrisorile erau semnate de “patrioţi ucraineni” şi ameninţau cu “vărsări de sânge de proporţii” în rândul ungurilor dacă Szijjarto intră în ţară, menţionează eurodeputaţii, potrivit MTI. Ambasada Ungariei a trimis poliţiei o sesizare pe această temă.

Citeşte şi: Jeff Bezos PLEACĂ din funcţia de CEO la Amazon

Eurodeputaţii Gal şi Deutsch i-au cerut lui Sassoli să emită un comunicat în care să condamne ameninţările cu moartea împotriva colegei lor Andrea Bocskor.

Ei susţin că o astfel de “intimidare fără precedent a unui coleg eurodeputat” nu trebuie lăsată fără răspuns de preşedintele PE. “În lumina practicilor obişnuite ale acestei instituţii, o ameninţare cu moartea depăşeşte cu mult limitele de la care preşedintele ar trebui să facă o declaraţie în plenară”, se mai menţionează în scrisoare, potrivit MTI.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.