Eurodeputatul grec Alexis Georgoulis, exclus din partidul Syriza pentru ‘infracţiuni grave’

Eurodeputatul grec Alexis Georgoulis a fost exclus din partidul de stânga radicală Syriza, principala formaţiune de opoziţie din Grecia, întrucât el este vizat de o anchetă în Belgia pentru ”fapte penale grave”, a anunţat marţi partidul socialist PASOK, transmite AFOP, potrivit agerpres

Ancheta autorităţilor belgiene se referă la ”grave fapte penale”, a indicat Dimitris Mantzos, purtător de cuvânt al partidului socialist de opoziţie PASOK-Kinal.

Citește și : Putin a vizitat cartierul general militar din regiunea ucraineană Herson

Ca urmare a ”informaţiilor privind o plângere pe numele său, Alexis Georgoulis este exclus din partidul Syriza ţinând cont de necesitatea de a clarifica această afacere”, potrivit unui comunicat al partidului fostului premier Alexis Tsipras (2015-2019).

Victima este o grecoaică ce lucrează în instituţiile europene şi este membră a PASOK-Kinal, potrivit media elene, care precizează că plângerea a fost depusă în 2020.

Conform mai multor media din Grecia, Alexis Georgoulis (48 de ani), ales în 2019 membru al Parlamentului European, este bănuit de ”hărţuire sexuală” şi ”răni corporale” provocate victimei.

Syriza, care a confirmat excluderea alesului european din rândurile sale, nu a precizat natura plângerii.

Liderul eurodeputaţilor Syriza, Dimitris Papadimoulis, a dat luni asigurări, pe Twitter, că acest caz va fi judecat ”conform procedurilor legale”.

”Toleranţă zero pentru hărţuire sexuală!”, a adăugat el.

Citește și :  Rishi Sunak, anchetat pentru un posibil conflict de interese

Într-un anunţ succint, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a indicat luni că a primit din partea autorităţilor abilitate belgiene o cerere de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Alexis Georgoulis. Ea nu a dat detalii despre natura faptelor imputate.

În ceea ce-l priveşte, Alexis Georgoulis şi-a prezentat demisia din partid, subliniind că ”nu vrea în niciun caz să influenţeze” campania Syriza, cu câteva săptămâni înaintea alegerilor legislative din Grecia din 21 mai.

Tags: Alexis GeorgoulisBelgiaDimitris MantzosgreciaPASOKSyriza
Categorii: Diaspora