X

Eurodeputatul PSD Emilian Pavel solicită înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă a PE în cazul Cambridge Analytica

Eurodeputatul PSD Emilian Pavel solicită o comisie specială de anchetă a Parlamentului European pentru analizarea cazului Cambridge Analytica, se arată într-un comunicat transmis miercuri către AGERPRES.

“În calitate de membru al Comisiei de libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) a Parlamentului European, am solicitat în această săptămână grupului social democraţilor europeni (S&D), din care fac parte, susţinere pentru înfiinţarea unei comisii speciale de anchetă pentru a analiza în detaliu acuzaţiile aduse companiei Cambridge Analytica şi implicarea companiei Facebook”, a precizat Pavel.

Citește și : Ungaria : Un german a fost arestat fiind suspectat că vindea arme ilegal pe internet

El a mai menţionat că următorul pas “în realizarea acestei comisii este discutarea solicitării mele în cadrul biroului de conducere al S&D, urmând apoi ca acesta să propună conducerii Parlamentului European înfiinţarea comisie speciale” şi că “decizia ar putea fi luată cel mai probabil în luna aprilie”.

“Consider că o analiză atentă în forul democratic al Uniunii Europene este absolut necesară în contextul viitoarelor alegeri europene din 2019 şi nu numai. Acuzaţiile aduse vorbesc despre datele a peste 50 de milioane de conturi de Facebook culese fără permisiunea utilizatorilor şi folosite în scopuri politice, încălcând astfel grav regulile de protecţie a datelor cu caracter personal”, a subliniat eurodeputatul.

El şi-a exprimat convingerea că iniţiativa sa va avea succes, “având în vedere gravitatea deosebită a subiectului, dar şi a faptului că delegaţia PSD din Parlamentul European susţine această cerere”, adăugând că peste 60 de europarlamentari S&D din alte state membre l-au informat în mai puţin de 24 de ore de la anunţ că vor susţine demersul său.

Scandalul datelor personale a izbucnit în urmă cu două săptămâni, după ce s-a aflat că firma Cambridge Analytica din Marea Britanie a colectat date personale de la circa 50 de milioane de utilizatori ai reţelei Facebook, fără acordul acestora, pentru a le folosi în campania electorală din 2016 a preşedintelui SUA, Donald Trump.

Citește și : Donald Trump : Există ‘o şansă bună’ ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

Tags: Cambridge AnalyticaDonald TrumpEmilian PavelfacebookLIBEmarea britanieParlamentul EuropeanSUA
Categorii: Diaspora