X

Europa este acuzată că ‘INCRIMINEAZĂ solidaritatea’

Într-un raport publicat marţi, organizaţia umanitară Amnesty International critică Europa pentru transformarea într-o ‘cetate’ care ‘incriminează solidaritatea’, transmite AFP, potrivit agerpres.

Amnesty consemnează, în rezultatele unui studiu efectuat din 2017 până în 2019, cazuri din cel puţin opt ţări: urmăriri penale împotriva celor care ajută migranţii, hărţuirea unor asociaţii, deturnarea reglementărilor antiteroriste sau utilizarea abuzivă a legilor împotriva călăuzelor, pentru descurajarea celor care acordă asistenţă refugiaţilor, migranţilor şi azilanţilor.

Citește și: Serviciile de securitate americane se tem de actorii străini: ‘Pot influența alegerile din SUA!’

‘Actele de umanitate şi solidaritate nu ar trebui considerate niciodată ameninţări pentru ordinea publică şi securitatea naţională (…) ar trebui să se înţeleagă de la sine’, a declarat presei Francis Perrin, vicepreşedinte al filialei franceze a organizaţiei.

Amnesty consemnează situaţia atât în ţări ca Grecia, Malta, Italia, Spania sau Croaţia – porţi de intrare în Europa, cât şi în Elveţia şi Regatul Unit sau în ţări din interiorul Uniunii Europene ca Franţa; peste tot au loc ‘urmăriri judiciare abuzive’.

Conform raportului, au existat intimidări, hărţuiri şi urmăriri penale împotriva unor organizaţii neguvernamentale care au denunţat returnările forţate ilegale din Croaţia. I s-a intentat proces unui ghid montan din Franţa care le-a oferit migranţilor haine călduroase. Au fost confiscate nave maritime de salvare în Italia. Refugiata siriană Sarah Mardini, care a salvat migranţi din Marea Mediterană, a fost închisă timp de trei luni în Grecia şi suspectată de apartenenţă la o reţea de sprijin pentru imigraţia ilegală.

Cei care manifestă solidaritate cu migranţii sunt adesea urmăriţi penal în calitate de călăuze, pentru ‘complicitate la pătrunderea ilegală’ în diverse teritorii, arată cercetătoarea Rym Khadhraoui. Ea consideră că pentru evitarea unor astfel de situaţii ar trebui modificată directiva europeană adoptată pentru combaterea călăuzelor, normă ‘neconformă cu legislaţia internaţională’, care ar trebui să îi incrimineze doar pe cei care obţin foloase materiale din astfel de activităţi.

Citește și: Inculpat pentru corupție, Netanyahu a câștigat alegerile din Israel: ‘Cea mai mare victorie din viaţă’

Amnesty critică şi folosirea termenului de ‘terorism’ în justiţie şi de către alte autorităţi. În Malta, au fost acuzaţi de terorism trei adolescenţi pe motiv că i-au opus rezistenţă unui comandant de navă care intenţiona să îi returneze în Libia. În Regatul Unit, 15 militanţi au fost învinuiţi de infracţiuni ‘legate de terorism’ pentru că au tăiat gardul unui aeroport din Londra, cu scopul de a împiedica decolarea unui avion cu care urmau să fie repatriaţi zeci de migranţi.

Terorism este ‘un fel de formulă magică pentru a închide gura oricui contrazice’, susţine Khadhraoui, reamintind că Franţa a justificat în faţa UE controalele la frontiera cu Italia prin riscul de ameninţări teroriste. 

Tags: Amnesty InternationalCroatiaElvetiaeuropaFrancis PerrinfrantagreciaitaliaMaltamarea mediteranaRegatul UnitRym KhadhraouiSarah Mardinispania
Categorii: Diaspora