Europa traversează una dintre cele mai profunde crize strategice de la sfârșitul Războiului Rece, pe fondul schimbării priorităților geopolitice ale SUA și al incapacității continentului de a se constitui într-o putere coerentă de securitate.
Potrivit unei analize publicate de George Friedman în „Geopolitical Futures” (SUA), criza actuală nu este una conjuncturală, ci rezultatul destrămării lente a ordinii europene construite după 1945, scrie stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
După cel de-Al Doilea Război Mondial, securitatea Europei a fost garantată aproape integral de Statele Unite, prin NATO și prin angajamentul strategic american de a contracara Uniunea Sovietică. Această arhitectură a permis statelor europene să se concentreze pe reconstrucție economică, integrare și prosperitate, fără a investi masiv în capacități militare proprii. Însă această „diviziune a muncii” geopolitice este acum pusă sub semnul întrebării.
America se retrage, Europa rămâne descoperită
Articolul semnalează că noua Strategie de Securitate Națională a SUA pentru 2025 indică o reorientare clară a intereselor americane, cu accent pe Asia și pe competiția cu China. Deși Washingtonul nu abandonează formal Europa, mesajul transmis este că vechea relație de dependență nu mai poate fi considerată automată sau permanentă.
Această schimbare a produs o criză de încredere profundă în capitalele europene, unde liderii realizează că nu dispun nici de structuri comune de comandă, nici de o viziune strategică unitară care să poată înlocui garanțiile americane. Europa se confruntă astfel cu un paradox: este una dintre cele mai bogate regiuni ale lumii, dar rămâne fragmentată și vulnerabilă din punct de vedere militar.
Uniunea Europeană: putere economică, slăbiciune geopolitică
Potrivit analizei publicate de „Geopolitical Futures”, problema fundamentală este că Uniunea Europeană a fost concepută în principal ca un proiect economic, nu ca unul de securitate. Statele membre își păstrează suveranitatea în domeniul apărării, iar interesele naționale divergente fac extrem de dificilă formularea unei politici externe și de securitate comune.
Germania, Franța, Polonia sau statele din estul Europei percep amenințările în mod diferit, în special în raport cu Rusia. Acest lucru blochează apariția unui „centru de greutate” european capabil să ia decizii rapide și să mobilizeze resurse militare relevante. În lipsa unui stat european unificat, UE rămâne o alianță de compromisuri, nu un actor strategic deplin.
O criză existențială, nu doar politică
Analiza subliniază că actuala criză europeană este existențială și structurală, nu doar legată de războiul din Ucraina sau de tensiunile cu Rusia. Europa este forțată să răspundă unei întrebări fundamentale: dorește să devină o putere geopolitică reală sau acceptă rolul unei entități prospere, dar dependente de alții pentru securitate?
Menținerea statu-quo-ului este, de fapt, o decizie în sine — una care presupune riscuri majore într-o lume tot mai instabilă, în care marile puteri își urmăresc interesele fără garanții pe termen lung.
Două scenarii pentru viitorul Europei
Friedman identifică două direcții posibile pentru viitorul continentului.
Prima presupune o unificare reală în domeniul securității, cu cedări semnificative de suveranitate națională și construirea unei structuri militare și politice centralizate. Este un scenariu ambițios, dar dificil politic.
Citește și: Crizele energetice din Transnistria pot deveni recurente, avertizează vicepremierul pentru reintegrare
Al doilea scenariu este continuarea actualei fragmentări, cu Europa rămasă într-o poziție intermediară: prea bogată pentru a fi ignorată, dar prea slabă militar pentru a-și impune voința. În acest caz, vulnerabilitatea strategică ar deveni o caracteristică permanentă a continentului.
O ordine veche se destramă
Concluzia analizei este categorică: vechea ordine de securitate europeană se erodează, iar Europa nu a găsit încă un model alternativ viabil. Criza nu este una a unui moment, ci a unui sistem construit pe premise care nu mai sunt valabile. Modul în care liderii europeni vor răspunde acestei realități va defini poziția continentului în următoarele decenii.
