Europa riscă o lacună periculoasă în descurajare dacă nu își reduce dependența de Statele Unite, potrivit unui raport prezentat la Conferința de Securitate de la München, scrie Carmen Valero pentru „El Mundo” (Spania).
Problema nucleară ocupă un loc central în cadrul Conferinței de Securitate de la München, care începe astăzi, impulsionată de prezentarea unui raport care avertizează asupra lacunelor în descurajarea nucleară europeană și analizează opțiunile continentului pentru reducerea dependenței sale de Statele Unite. Nu este o coincidență faptul că raportul este publicat chiar acum. Revenirea lui Donald Trump la Casa Albă a reaprins dezbaterea în Europa despre fiabilitatea viitoare a umbrelei nucleare americane și gradul de dependență a continentului de Washington – probleme pe care Emmanuel Macron le-a subliniat de luni de zile și, mai recent, Înaltul Reprezentant al UE, Kaja Kallas, potrivit stiripesurse.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Studiul, pregătit de Grupul European de Studiu Nuclear (ENSG), este unul dintre cele mai sensibile rapoarte produse pentru această conferință, și nu doar pentru că cuantifică și prezintă scenarii pentru descurajarea nucleară. Teza sa centrală este că Europa nu mai poate „externaliza” gândirea sa strategică nucleară către Washington și trebuie să se confrunte direct cu rolul armelor nucleare în propria apărare. Realitatea, însă, este că, în ciuda ofertelor Franței, a sprijinului britanic și a discursului tot mai accentuat despre autonomia strategică, Europei îi lipsește o alternativă credibilă la umbrela nucleară a Statelor Unite.
Concluzia la care a ajuns acest grup multidisciplinar de experți în strategia și controlul armelor, afiliați la instituții precum Universitatea din St. Gallen, Școala Hertie și însăși Conferința de Securitate de la München, vine într-un moment deosebit de sensibil. Cadrul bilateral de control al armelor dintre Washington și Moscova a fost suspendat în urma suspendării de facto a noului tratat START, lăsând cele două mari puteri nucleare fără limite operaționale verificabile asupra arsenalelor lor strategice. Acest vid introduce un element suplimentar de incertitudine pe un continent care nu este o putere nucleară majoră, dar este totuși una potențială.
Raportul începe cu un fapt central: Rusia și-a consolidat retorica și doctrina nucleară în contextul războiului din Ucraina, în timp ce în Statele Unite dezbaterea privind partajarea sarcinilor în cadrul NATO și schimbarea orientării strategice către Indo-Pacific alimentează îngrijorări în mai multe capitale europene. Scopul nu este de a anticipa scenarii extreme, ci mai degrabă de a evalua vulnerabilitățile.
Pe baza acestui fapt, ENSG prezintă cinci scenarii posibile. Primul nu este nou: menținerea și consolidarea umbrelei nucleare a SUA în cadrul NATO. Potrivit experților, este singura arhitectură complet operațională în prezent. Statele Unite au peste 3.000 de focoase nucleare în arsenalul său activ și mențin o triadă completă – rachete balistice intercontinentale, submarine strategice și aeronave cu propulsie nucleară – pe care niciun stat european nu o poate reproduce pe termen scurt sau mediu.
În Europa, componenta tactică a SUA este structurată prin sistemul de partajare nucleară. Bombele gravitaționale B61 rămân sub controlul Washingtonului în timp de pace, dar sunt desfășurate la bazele aliate: Büchel în Germania; Kleine Brogel în Belgia; Volkel în Olanda; Aviano și Ghedi în Italia; și Incirlik în Turcia. Estimările publice plasează totalul la aproximativ o sută de arme pe teritoriul european. Germania a decis de asemenea să achiziționeze avioane de vânătoare F-35 pentru a-și menține capacitatea de dublă utilizare și integrarea sa în acest sistem.
Având în vedere această amploare, contrastul cu capacitățile europene este izbitor. Franța deține aproximativ 290 de focoase nucleare, desfășurate pe submarine strategice și pe aripa sa aeriană, în timp ce Regatul Unit menține un maxim declarat de 260, cu un sistem de descurajare exclusiv bazat pe submarine, bazat pe sistemul Trident. Ambele arsenale sunt sofisticate din punct de vedere tehnic, dar sunt concepute ca instrumente naționale, nu ca înlocuitori pentru garanția SUA.
Pe această bază, raportul explorează a doua cale de urmat: consolidarea rolului franco-britanic. Macron a reiterat faptul că descurajarea franceză are o “dimensiune europeană” și a propus un dialog strategic cu partenerii săi, pe care unii îl interpretează ca începuturile unei posibile descurajări europene. De asemenea, Parisul a făcut, pași simbolici în această direcție, cum ar fi deschiderea parțială a exercițiilor strategice pentru observatorii britanici și consolidarea coordonării bilaterale cu Londra. Chiar și așa, această capacitate rămâne definită în termeni naționali, ceea ce limitează transformarea sa într-un cadru alternativ autentic.
Dezbaterea, inițiată la Paris, a fost întărită în ultimele săptămâni de avertismentele Kajei Kallas, a cărei poziție reflectă și sensibilitățile Estoniei sale natale, una dintre țările cele mai expuse din punct de vedere istoric față de Rusia. Declarațiile sale nu indică dezvoltarea imediată a unui arsenal independent, ci mai degrabă o îngrijorare mai profundă: teama că garanția nucleară a SUA, pilonul suprem al securității europene timp de decenii, va înceta să mai fie percepută ca fiind incontestabilă. Cu toate acestea, extinderea acestui rol ar necesita investiții substanțiale, o extindere a capacităților, redefiniri doctrinare și acorduri privind consultarea și luarea deciziilor care sunt în prezent inexistente. Aceasta nu este o ajustare tehnică, ci o transformare structurală.
În acest moment, rolul Germaniei devine crucial. Berlinul a susținut dezbaterea, dar menține o poziție prudentă, ferm ancorată în cadrul atlantic. Germania este una dintre principalele gazde ale desfășurării nucleare a SUA în Europa și participă la planificarea NATO. Atât timp cât sistemul actual funcționează, își păstrează influența și protecția fără a-și asuma responsabilitatea finală pentru securitatea nucleară.
Această poziție decurge din considerații politice și structurale. Înlocuirea umbrelei SUA cu o formulă exclusiv europeană ar modifica echilibrul actual, ar necesita angajamente financiare la scară largă și ar deschide dezbateri juridice sensibile privind Tratatul de neproliferare a armelor nucleare.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
Celelalte opțiuni examinate în raport operează pe un teritoriu și mai complex. Crearea unui sistem european cu autoritate de lansare partajată ar necesita un nivel de integrare politică federală care nu există în prezent. Și, ca al cincilea și ultim scenariu: abandonarea descurajării nucleare și consolidarea armatelor convenționale. Proliferarea națională – cum ar fi Germania sau Polonia care își dezvoltă propriile arsenale – s-ar contrazice cu angajamentele juridice internaționale și ar implica costuri diplomatice, financiare și strategice enorme. Bazarea exclusivă pe descurajarea convențională ar necesita investiții masive care, chiar și atunci, cu greu ar înlocui dimensiunea nucleară împotriva unei puteri care deține mii de focoase nucleare.
Raportul nu dramatizează situația. Nu prezice o ruptură iminentă sau o confruntare inevitabilă. Acesta prezintă scenarii, evaluează capacitățile și compară cifrele. Și în această comparație, devine clar că Europa depinde în continuare, în cele din urmă, de o garanție externă.
La această lacună tehnică se adaugă o alta politică: Uniunea Europeană nu are în prezent consensul și cadrul necesar pentru a-și asuma o descurajare nucleară complet autonomă.
