Europa s-ar putea confrunta cu o criză a gazelor în iarna 2023-2024

Publicat:

Europa ar trebui să facă faţă unei crize a aprovizionării cu gaze în următoarele luni, datorită rezervelor considerabile, deşi continentul s-ar putea confrunta cu o criză energetică mai mare în următoarea iarnă, a avertizat şeful Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, transmite AP, potrivit agerpres.

Excluzând evenimentele neprevăzute, “Europa va depăşi această iarnă cu unele dificultăţi economice şi sociale”, în urma rezultatului eforturilor de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti şi a majorării costurilor cu energia, din cauza războiului din Ucraina. Dar “următoarea iarnă va fi dificilă”, a apreciat directorul general al IEA la o conferinţă organizată la Berlin.


Citeşte şi: Experţii ruşi în inteligenţă artificială îl distrează pe Putin cu o imitaţie a cancelarului german – VIDEO

Acesta susţine că livrările de gaze ruseşti către Europa ar putea fi oprite complet anul viitor, în timp ce cererea din China pentru gaze naturale lichefiate (GNL) pare să se redreseze, în urma revenirii economiei după pandemie.

IEA previzionează că noile capacităţi de gaze care vor fi disponibile în 2023 se vor situa la cel mai redus nivel din ultimele două decenii.

“Acesta este motivul pentru care Europa trebuie să se pregătească acum pentru anul viitor”, a declarat Birol, adăugând că solidaritatea în rândul statelor europene reprezintă cheia.

Şeful IEA consideră că Rusia se poate aştepta să simtă unele efecte costisitoare ale opririi achiziţiilor de energie de către cumpărătorii din Europa, în urma invadării Ucrainei.

Citește și: Ambasada Franţei la Beijing critică voalat politica ‘zero COVID’ a Chinei – Black News

Înainte de război, Rusia livra 75% din gaze şi 55% din petrolul de care avea nevoie Europa, de aceea Moscova este nevoită să găsească acum alte pieţe pentru exporturile sale de energie, a explicat Birol. Acesta crede că “Rusia va pierde bătălia cu energia”, iar calculele IEA arată că până în 2030 Moscova va pierde venituri de aproximativ 1.000 miliarde de dolari din cauza războiului declanşat în Ucraina.

Deşi criza din energie afectează sever statele în curs de dezvoltare, şeful IEA susţine că le va ajuta să accelereze tranziţia la soluţii alternative pentru combustibilii fosili, dar va fi necesară majorarea investiţiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.