X

Europa se confruntă cu creşterea fulminantă a cererilor de azil

În jur de 45.000 de cereri de azil au fost depuse în Uniunea Europeană, Norvegia şi Elveţia în luna iulie, cel mai mare număr de la declanşarea pandemiei de coronavirus, informează joi DPA, potrivit agerpres.

Datele preliminare au fost anunţate joi de Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO). În luna iunie, în jur de 40.600 de persoane au solicitat azil.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în China (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Agenţia cu sediul în Malta a calculat că a crescut în special numărul de cereri de azil din Afganistan. În luna de dinainte de căderea ţării în mâinile talibanilor, au existat 7.300 de cereri de azil. În iunie, 6.000 de afgani au solicitat azil în UE, Norvegia şi Elveţia.

Cele mai multe cereri de azil continuă să vină din Siria, în jur de 8.500, potrivit EASO. Din decembrie 2020 însă, diferenţa dintre sosirile din Siria şi Afganistan a început să se reducă rapid.

Citeşte şi: PROTESTE violente în Slovenia împotriva paşapoartelor de vaccinare – Black News

Din cei aproximativ 45.000 de solicitanţi de azil, 2.200 sunt minori neînsoţiţi, dintre care nu mai puţin de 1.200 provin din Afganistan. Un număr atât de mare de cereri de azil din partea minorilor neînsoţiţi nu a mai fost înregistrat din noiembrie 2016.

În timp ce numărul de cereri de azil a crescut în multe ţări, în unele state din nordul şi vestul Africii acesta este în scădere. În rândul cetăţenilor care provin din Mali s-a înregistrat o mare scădere în luna iulie, cu 570 de cereri de protecţie, comparativ cu circa 1.000 în iunie.

Tags: AfganistanazilBiroul European de Sprijin pentru Azil (EASO)ElvetiaMaliMaltaNorvegiasiriauniunea europeana
Categorii: Diaspora