Europa se confruntă cu primul val de căldură din acest an

Publicat:

Abia ieşiţi din izolarea la domiciliu, numeroşi europeni s-au confruntat marţi cu un val de căldură care traversează “bătrânul continent” din Spania şi până în Suedia, cu temperaturi care oscilează uneori în jurul pragului de 40 de grade Celsius, informează AFP, scrie agerpres.

Fântânile arteziene i-au răcorit pe trecători marţi dimineaţă în Sevilla, un oraş din sudul Spaniei, unde mercurul urma să ajungă în cursul după-amiezii la 41 de grade Celsius, potrivit Agenţiei Statale de Meteorologie (AEMET). Zonele umbrite şi scăldatul erau deja la mare căutare în capitala Andaluziei, potrivit AFPTV.


Citește și : Liderii din UE se vor întâlni fizic la jumătatea lunii viitoare

Peninsula Iberică a marcat debutul verii astronomice cu “sosirea unei mase de aer foarte cald, de origine africană”, care a ridicat temperaturile spre 40 de grade Celsius în mai multe regiuni din sudul Spaniei, iar aceste condiţii se vor menţine până joi, a transmis AEMET într-un comunicat.

Franţa cunoaşte şi ea un prim vârf al unui val de căldură în această săptămână, cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius la nivelul ţării şi care ating în anumite zone, pe plan local, valoarea de 35 de grade Celsius, a avertizat Meteo-France, precizând că “miercuri, joi şi vineri, vor fi cele mai călduroase trei zile” din această perioadă.

Puţin mai la nord, Regatul Unit al Marii Britanii se aşteaptă ca plajele sale să devină din nou aglomerate, în urma unor temperaturi care vor trece de 30 de grade Celsius “cel puţin până vineri” şi “cu un aer cald venit din zona Atlanticului”, a precizat Dan Suri de la Serviciul britanic de meteorologie (Met Office).

“Uitaţi de Ibizza… e mai cald aici!”, a titrat marţi cotidianul britanic Daily Express, în timp ce autorităţile locale au îndemnat opinia publică să rămână deosebit de vigilentă cu persoanele în vârstă, care sunt mai vulnerabile în timpul valurilor de căldură.

Chiar şi Suedia prognozează temperaturi care vor depăşi 30 de grade Celsius miercuri şi joi, potrivit agenţiei naţionale de meteorologie (SMHI), care a plasat marţi această ţară sub incidenţa primului cod de alertă dintr-o scală cu trei niveluri.

Citește și : ŞOC în lumea tenisului mondial! Novak Djokovic este INFECTAT cu coronavirus

Primăvara secetoasă din acest an a lăsat numeroase zone din Suedia cu un nivel scăzut de apă în sol şi acest vârf de căldură i-a făcut pe specialişti să se teamă de apariţia unor incendii. Temperaturi apropiate de 30 de grade Celsius sunt aşteptate şi în Norvegia şi Finlanda.

Anul 2019 a înregistrat mai multe episoade de caniculă şi recorduri de căldură, din Europa la Polul Nord, evenimente coerente cu impacturile generate de modificările climatice provocate de activităţile umane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.