StiripesurseExterneEuropa și SUA se duelează în critici, avertismente și suspiciuni reciproce

Europa și SUA se duelează în critici, avertismente și suspiciuni reciproce

Publicat:

Tensiunile transatlantice au atins un punct fără precedent de la începutul războiului din Ucraina, liderii europeni reacționează tot mai ferm la presiunile administrației Trump, iar Washingtonul își reafirmă strategia critică la adresa Europei.

Presa internațională recompune un tablou diplomatic marcat de neîncredere, acuzații directe și o negociere dificilă a rolurilor într-o lume aflată în schimbare accelerată, potrivit stiripesurse.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Londra: Europa respinge presiunile Washingtonului asupra negocierilor de pace

Potrivit „Le Monde”, liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei – Keir Starmer, Emmanuel Macron și Friedrich Merz – reuniți la Londra alături de Volodimir Zelenski, au transmis un mesaj clar Statelor Unite: europenii nu vor accepta impunerea unui „plan de pace” elaborat în tandem cu Rusia și prezentat ulterior Kievului fără consultarea aliatilor europeni. „Destinul Ucrainei este destinul Europei”, a reafirmat cancelarul german, într-o replică directă la poziția Washingtonului.


În viziunea europenilor, planul american – despre care „Le Monde” notează că ar cere retragerea Ucrainei din întregul Donbas – ignoră realitățile politice și legale ale Kievului și ar putea legitima revendicările teritoriale ale Moscovei. Zelenski însuși a respins public ideea unor concesii teritoriale.

Trump intensifică atacurile verbale la adresa Europei

Simultan, „L’Express” documentează o escaladare a criticilor lui Donald Trump la adresa Uniunii Europene, pe care o acuză că „merge într-o direcție greșită” și că subminează libertățile politice prin reglementările ei. Publicarea noii Strategii Naționale de Securitate, cu referiri la „eroziunea civilizațională” a Europei, a fost urmată de noi declarații prin care președintele SUA avertizează că Europa „va fi de nerecunoscut în 20 de ani dacă își continuă politicile actuale”.

Citeşte şi:  Minorităţi religioase, mariaje gay, avorturi:Europenii din Vest, mai toleranţi decât cei din Est(studiu)

Declarațiile au provocat reacții imediate la Berlin și Paris, unde miniștrii de externe au respins criticile și au acuzat administrația americană că încearcă să se amestece în politica europeană.

Într-un interviu consemnat de „Le Figaro”, Trump a mers și mai departe, prezentând Europa drept „un grup de țări decrepite, conduse de oameni slabi”, care „vorbesc, dar nu produc nimic”. El a reiterat și apelul ca Ucraina să organizeze alegeri, acuzându-l pe Zelenski că „folosește războiul pentru a evita votul”.

Musk adâncește criza discursivă: „UE ar trebui abolită”

Criza de imagine este alimentată și de intervențiile lui Elon Musk, relatate de La Razón. Magnatul a cerut direct „abolirea Uniunii Europene”, pe care a comparat-o cu „Al Patrulea Reich”, la câteva ore după ce Comisia Europeană a amendat rețeaua X cu 120 de milioane de euro pentru încălcarea DSA. Bruxelles-ul a condamnat afirmațiile drept „nebunești”, iar șeful diplomației poloneze i-a transmis sarcastic lui Musk să „meargă pe Marte”.

Citește și: Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au scăzut cu 0,4% în trimestrul doi din 2025

Atacul său amplifică percepția europeană că miliardari apropiați de Trump participă activ la delegitimarea instituțiilor UE.

În aceeași linie, 20 Minutos notează că Donald Trump a calificat drept „neplăcută” amenda aplicată rețelei X, afirmând că Europa „este pe un drum greșit” și că decizia Bruxelles-ului este „foarte proastă”. Deși președintele american a subliniat că dorește să aibă Europa drept partener, mesajul evidențiază diferențele tot mai mari de viziune privind reglementarea spațiului digital.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Medicii au stabilit cum poate fi înjumătățit riscul de demență. Oamenii trebuie să facă 14 schimbări

Medicii au stabilit cum poate fi redus riscul de demență cu 45%. Oamenii trebuie să facă 14 schimbări simple în stilul de viață prin...

Congresul SUA acționează prin legea anuală a apărării pentru a-l ține în frâu pe Trump

Legea Autorizării Apărării Naționale îi va limita lui Hegseth capacitatea de a reduce contingentele americane din Europa și Asia, printre altele, scrie „Foreign Policy”...

ANRE anunță noile tarife la carburanți. Motorina și benzina se ieftinesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 11 decembrie. Astfel, un litru de benzină A95...

Criză umanitară în Italia: Refugiați abandonați, centre supraaglomerate și un sistem de azil blocat

Italia se confruntă cu o criză umanitară care expune fragilități vechi ale sistemului său de azil, în timp ce guvernul de la Roma încearcă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.