Europa nu mai știe ce vrea Londra față de Brexit și frontiera britanică

Publicat:

Ministrul suedez pentru afaceri europene Ann Linde (foto) se declară pesimistă după cea mai recentă rundă a negocierilor privind Brexitul, desfăşurată luni la Bruxelles, estimând că Uniunea Europeană ‘nu ştie ce vor’ britanicii, notează marţi site-ul de ştiri thelocal.se, potrivit agerpres.

”Este mai degrabă dificil să argumentezi că o soluţie este sau nu viabilă atât timp cât noi nu ştim ceea ce vor ei” (britanicii), a afirmat luni Ann Linde, la Bruxelles.


Citește și: Fundaţia pentru o Societate Deschisă, finanțată de Geoge Soros, îşi anunţă plecarea din Ungaria

Uniunea Europeană i-a cerut Londrei să propună o soluţie pentru frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda până la Summitul UE din 28-29 iunie.

Totuşi, s-a dovedit a fi dificil de acceptat dilema britanicilor: angajamentul Londrei de a evita o aşa-numită ‘frontieră dură’ irlandeză fără a intra într-o uniune vamală cu restul UE post-Brexit. Reuniunea de luni nu a părut să reprezinte un pas înainte în această privinţă, adaugă thelocal.se.

”(Negociatorul-şef al UE pentru Brexit) Barnier era mai pesimist ca oricând. Niciuna dintre cele două propuneri – asupra cărora guvernul britanic este divizat în prezent – nu este viabilă. Avem nevoie de ceva mai real”, a afirmat Linde, citată de agenţia de presă suedeză TT.

În urmă cu două săptămâni, ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, a reafirmat angajamentul Londrei faţă de evitarea unei ‘frontiere dure’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda după Brexit.

Citește și: Marina americană se aşteaptă la ‘o perioadă de incertitudine’ în Golf în ceea ce priveşte atitudinea Iranului

Parteneriatul vamal reprezintă una dintre propunerile prezentate de guvernul britanic şi presupune că Londra va continua să colecteze tarife pentru bunurile care sunt destinate statelor membre ale UE.

Dezbaterea privind rămânerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE a devenit unul dintre subiectele controversate în dosarul Brexit. O uniune vamală care stabileşte tarife externe pentru bunuri importate de UE şi permite libera circulaţie a acestora ar oferi o soluţie la problema evitării unei ‘frontiere dure’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.