Europarlamentarele aflate în concediu de maternitate vor putea să voteze cu procură

Europarlamentarele aflate în concediu de maternitate sunt cu un pas mai aproape de a putea vota prin procură, după ce ambasadorii statelor membre ale Uniunea Europeană au dat vineri undă verde unei propuneri în acest sens,în cadrul unei reuniuni desfășurate cu ușile închise.

Inițiativa a fost lansată de președinta Parlamentul European, Roberta Metsola, și urmărește să le permită eurodeputatelor însărcinate sau care au născut recent să aibă posiblitatea de a desemna un coleg care să voteze în numele lor, arată Euractiv.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Vorbim despre un mecanism care ar urma să fie valabil pentru o perioadă de trei luni înainte de naștere și șase luni după, atunci când deputatele nu pot participa fizic la vot, inclusiv la sesiunile plenare de la Strasbourg.

În prezent, europarlamentarele însărcinate sau proaspete mame ajung adesea să rateze voturi importante timp de luni de zile, mai ales în situațiile în care nu pot călători la lucrările legislativului european.

Parlamentara liberală daneză Sigrid Friis a salutat decizia, subliniind că ea însăși a ratat votul Parlamentului care aproba schimbarea regulilor anul trecut, deoarece se afla în concediu de maternitate.

„Astăzi, mă bucur că am reușit să acordăm concediu de maternitate europarlamentarelor.

Mâine, vom continua lupta pentru extinderea acestui drept fundamental la toate tipurile de părinți”, a declarat aceasta.

La reuniunea de vineri, 26 de state membre au susținut măsura, în timp ce Germania s-a abținut, invocând preocupări juridice legate de modificarea legislației electorale a UE.

Totuși, această abținere nu este așteptată să întârzie adoptarea noilor reguli, care urmează să fie aprobate oficial de miniștrii europeni marți, la Bruxelles.

După adoptarea politică a deciziei, toate parlamentele naționale ale statelor membre vor trebui să ratifice modificările, iar în Parlamentul European va avea loc și o ultimă etapă administrativă.

Danemarca, Suedia și Olanda au dorit ca dreptul de vot prin procură să fie acordat și eurodeputaților care devin tați.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

Olanda a propus, de asemenea, ca regulile să se aplice și parlamentarilor care suferă de boli pe termen lung.

Potrivit unor diplomați europeni, Ungaria și Italia au blocat extinderea măsurilor la alte categorii decât europarlamentarele.

Într-o declarație pregătită pentru reuniunea miniștrilor de marți, guvernul suedez afirmă că salută decizia ca „un pas pozitiv către promovarea egalității de gen și a unor condiții de muncă prietenoase cu familia pentru eurodeputați”.

Totuși, Stockholmul consideră că regulile ar fi trebuit să fie mai largi și să includă, pe lângă mamele care au născut recent, și celălalt părinte al nou-născutului.

This post was last modified on 15/03/2026 16:48 16:48

Tags: maternitate
Externe