Europarlamentari şi funcţionari europeni, blocaţi timp de mai multe ore într-un tren spre sediul PE din Strasbourg

Publicat:

Europarlamentari şi funcţionari europeni, care se deplasau luni la sesiunea Parlamentului European de la Strasbourg, au fost blocaţi timp de mai multe ore într-un tren, din cauza unei întreruperi de curent la reţeaua feroviară franceză, a specificat un purtător de cuvânt al PE, citat de AFP, potrivit agerpres.

‘Există o mulţime de colegi care sunt blocaţi în tren, inclusiv purtătorul de cuvânt adjunct al serviciului de presă’, a declarat Jaume Duch Guillot, la o conferinţă de presă de prezentare a sesiunii de la Strasbourg.


Citește și : Papa acceptă demisia a 3 episcopi chilieni în scandalul abuzurilor sexuale

Pe contul său de Twitter, purtătoarea de cuvânt adjunctă, Marjory van den Broeke, a informat cu privire la întârziere, fotografiind oficiali ieşind din trenul oprit în câmpia franceză, sub un cer anunţând furtună.

‘În urma unor probleme intervenite în alimentarea cu electricitate, Thalys – trenul care leagă Bruxellesul de Strasbourg – înregistrează o întârziere de 240 de minute’, a indicat Thalys pe contul său de Twitter. ‘Echipele noastre sunt pe cale să rezolve problema cât mai repede posibil’, menţiona mesajul.

Acest incident survine în contextul în care cancelarul german Angela Merkel a abordat săptămâna trecută, dar fără rezultat, în cadrul reuniunii Partidului Popular European (PPE, dreapta, partid majoritar în PE) de la Munchen (în sudul Germaniei), tema dublului sediu al legislativului european, la Bruxelles şi la Strasbourg.

Citește și : Secretarul de stat american lasă deschisă posibilitatea retragerii trupelor SUA staţionate în Coreea de Sud

‘Cred că Parlamentul European trebuie să-şi concentreze munca într-un singur loc. Ştiu ce probleme provoacă în Franţa şi în Luxemburg (o altă ţară care găzduieşte o instituţie europeană de două ori pe an, consiliile miniştrilor din diferite sectoare, reprezentând cele 28 de state membre), dar cred că, pe termen lung, aceasta nu întăreşte capacitatea sa de acţiune’, a afirmat Merkel.

Întrebarea dacă europarlamentarii nu ar trebui să rămână mereu la Bruxelles în loc să se deplaseze o dată pe lună la Strasbourg revine cu regularitate, dar ea a întâmpinat întotdeauna opoziţia fermă a Franţei.

Orice modificare în privinţa sediului PE necesită unanimitatea statelor membre, ‘dar fiecare şef de guvern poate avea o opinie’, a declarat Duch Guillot, întrebat referitor la declaraţiile cancelarului german.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.