Europarlamentarii catalani secesionişti denunţă ‘natura politică’ a votului eurodeputaţilor asupra ridicării imunităţii lor

Publicat:

Cei trei europarlamentari catalani secesionişti ameninţaţi cu ridicarea imunităţii parlamentare în martie, printre care fostul preşedinte al guvernului regional al Cataloniei, Carles Puigdemont, au denunţat miercuri “natura politică” a procedurii angajate împotriva lor în Parlamentul European, informează AFP, scrie agerpres

Ridicarea imunităţii lor a fost votată marţi de Comisia Afaceri Juridice, cu 15 voturi pentru, 8 împotrivă şi 2 abţineri. Decizia comisiei va fi dezbătută în sesiune plenară în martie.


Citește și : Rusia măreşte amenzile pentru protestatari

“Acest vot este pe cât de previzibil, pe atât de regretabil”, a susţinut Carles Puigdemont, alături de cei doi colegi ai săi, foştii miniştri catalani al învăţământului Clara Ponsati şi al sănătăţii Toni Comin, denunţând “presiunile” exercitate asupra europarlamentarilor de către eurodeputaţii spanioli.

“Puigdemont este astăzi mai aproape să fie judecat de justiţia spaniolă. În cadrul Comisiei Afaceri Juridice din Parlamentul European, am aprobat, cu voturile Partidului Popular European (PPE, dreapta), ridicarea imunităţii unui fugar pentru organizarea de către acesta a unei lovituri de stat împotriva Constituţiei”, a subliniat preşedintele Partidului Popular (PP), Pablo Casado, într-un mesaj pe contul său de Twitter. Partidul Popular, marele partid conservator spaniol, este membru al PPE.

Aleşi în Parlamentul European în mai 2019, Puigdemont, Comin şi Ponsati sunt urmăriţi în justiţie în Spania pentru organizarea în 2017 a unui referendum asupra independenţei, interzis de Madrid.

Vizat de un mandat de arestare emis de Spania, pentru “rebeliune” şi “deturnare de fonduri publice”, Carles Puigdemont, preşedintele partidului secesionist Împreună pentru Catalonia (Junts) s-a refugiat în Belgia pentru a se sustrage justiţiei spaniole.

Citește și : Paşapoartele britanicilor rezidenţi în UE NU trebuie ştampilate la reintrarea în Schengen

Procedura de ridicare a imunităţii celor trei europarlamentari catalani a fost lansată în ianuarie 2020. În cazul ridicării imunităţii, autorităţile ţării de origine a eurodeputatului sunt cele care decid dacă îi retrag sau nu mandatul. Însă decizia de a-i extrăda spre Spania ar urma să fie luată de autorităţile ţării unde ei locuiesc în prezent: Belgia pentru Puigdemont şi Comin, Scoţia pentru Clara Ponsati.

Mai mulţi foşti lideri catalani rămaşi în ţara lor, precum Oriol Junqueras, vicepreşedintele guvernului lui Puigdemont şi membru al partidului secesionist de stânga Esquerra Republicana de Catalunya (ERC), ispăşesc pedepse grele cu închisoarea în Spania pentru organizarea referendumului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.