Europol a arestat zeci de persoane într-o operaţiune împotriva fraudelor cu bilete de avion

Publicat:

Europol a arestat săptămâna aceasta 79 de persoane suspectate că au călătorit folosind bilete de avion cumpărate cu carduri de credit furate sau false, informează miercuri agenţia EFE, potrivit agerpres.

Arestările au fost operate în cadrul unei operaţiuni internaţionale împotriva fraudelor cu bilete de avion desfăşurată între 18 şi 22 noiembrie în 60 de ţări, operaţiune denumită ”Global Airline Action Days” (GAAD), nume dat de Europol pentru marcarea a 12 ani de când a început ”combaterea achiziţiilor frauduloase de bilete de avion online”.


Citește și : Ursula von der Leyen: În materie de apărare, NATO şi UE sunt complementare, nu rivale

Unele dintre cazurile descoperite au legătură cu imigraţia ilegală, pasagerii arestaţi fiind în posesia unor documente de identitate false sau aparţinând unor alte persoane de alte naţionalităţi.

În total, 55 de companii aeriene şi 12 agenţii de turism s-au văzut implicate în operaţiunea din noiembrie şi au fost identificate 165 de tranzacţii suspecte. La această operaţiune au mai participat şi agenţiile europene Frontex şi Eurojust.

Europol avertizează utilizatorii că fraudele fără card prezent (card-not-present – CNP) şi achiziţiile de bunuri cu carduri contrafăcute au înregistrat o creştere semnificativă în toată Uniunea Europeană, mai ales pentru cumpărarea de bilete de avion, închirierea de maşini şi spaţii de cazare.

Conform estimărilor acestei agenţii europene, companiile aeriene pierd anual circa un miliard de dolari din cauza tranzacţiilor frauduloase.

Citește și : Margarita Robles preia conducerea diplomaţiei spaniole după plecarea lui Josep Borrell

”Aceste tranzacţii sunt foarte profitabile pentru crima organizată”, subliniază Europol, avertizând că acest delict este adesea ”legat de activităţi infracţionale mai serioase, precum imigraţia clandestină, exploatarea de fiinţe umane, trafic de droguri şi terorism”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.