X

Europol a luat la ochi o grupare implicată în atacuri ransomware

Poliţiile europene au întreprins o operaţiune în Ucraina şi Elveţia împotriva unei reţele de 12 persoane implicate în atacuri de tip ransomware împotriva unor infrastructuri importante, au informat vineri agenţiile europene Europol şi Eurojust, potrivit AFP şi agerpres.

Aceşti indivizi ‘reprezentau o combinaţie periculoasă de perturbări agresive şi ţinte cu miză mare’, menţionează agenţiile într-un comunicat comun.

Citeşte şi: Senatul francez NU prelungeşte ‘permisul sanitar’ – Black News

În stadiul actual al anchetei, nu este clar dacă toţi cei 12 vor face obiectul urmăririlor judiciare, a precizat Europol pentru AFP.

Gruparea, care ‘făcea ravagii în lume’ cu aceste activităţi de infracţionalitate cibernetică, a fost vizată marţi de o operaţiune de poliţie şi judiciară în care au fost implicate opt state, au transmis Europol şi Eurojust.

‘Aceşti actori cibernetici sunt cunoscuţi pentru faptul că au ca ţinte marile companii, oprindu-le efectiv activitatea’, mai spun agenţiile, precizând că atacurile au făcut peste 1.800 de victime în 71 de ţări.

Cei mai mulţi dintre suspecţi făceau deja obiectul unor anchete în mai multe cazuri foarte mediatizate în diferite ţări, au indicat aceleaşi surse.

Operaţiunea de marţi a mai permis confiscarea a 52.000 de dolari şi a cinci autovehicule de lux, conform unei surse din poliţia franceză.

Investigaţiile franceze au condus la ‘localizarea unui server găzduit în Franţa’ şi a piraţilor informatici care atacau ‘în jur de zece mari companii franceze’, a precizat comisarul Nicolas Guidoux, director adjunct al diviziei de combatere a criminalităţii cibernetice (SDLC).

‘Exploatarea tehnică a serverului a demonstrat că au fost furate date ale unor societăţi franceze prin hackeri care se infiltrau pe termen lung în sistemul informatic’, a adăugat el.

Suspecţii furau mai ales date de identificare ale utilizatorilor şi trimiteau e-mailuri de phishing cu fişiere malware ataşate.

Citește și: Andrew Cuomo a fost INCULPAT pentru agresiune sexuală – Black News

Ei aveau apoi tot timpul să exploreze reţelele informatice fără a fi detectaţi, înainte de a le prezenta victimelor cereri de răscumpărare în bitcoin în schimbul cheilor de decriptare, au explicat agenţiile europene.

Suspecţii sunt bănuiţi că au făcut victime în diferite zone geografice din lume. Unii dintre ei sunt suspectaţi şi de spălare de plăţi în bitcoin.

La operaţiunea coordonată de Europol şi Eurojust au luat parte Franţa, Norvegia, Ţările de Jos, Ucraina, Germania, Elveţia şi SUA.

Tags: atacuri ciberneticeElvetiaEurojustEuropolhackeriNicolas Guidouxransomwareucraina
Categorii: Externe