Europol anunță închiderea unor canale de propagandă ale Statului Islamic în Europa și SUA

Publicat:

Europol anunță închiderea unor canale de propagandă ale Statului Islamic în Europa și SUA

Forţele de poliţie din Europa şi Statele Unite au închis în ultima săptămână un număr mare de servere având legătură cu gruparea extremistă Statul Islamic şi care găzduiau mijloace de propagandă „ce incitau la terorism în cel puţin 30 de limbi”, au anunţat vineri Europol şi Eurojust.

Citește și: Petrecem trei luni pe an navigând pe smartphone


Autorităţile spaniole au arestat nouă „persoane radicalizate”, iar servere au fost desfiinţate în Statele Unite, Germania, Ţările de Jos şi Islanda, au declarat agenţiile europene.

„Operaţiunile comune din aceasta săptămână fac parte din eforturile continue şi vigilenţa constantă pentru combaterea propagandei şi a comunicaţiilor teroriste online, inclusiv prin intermediul reţelelor sociale”, au afirmat ele într-un comunicat.

Au fost închise un post de radio, o agenţie de presă şi a fost şters conţinut în mai multe limbi de pe reţelele sociale, relatează AFP, Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

Aceste acţiuni ale poliţiei au fost rezultatul unei anchete desfăşurate pe parcusul unui an care a vizat reţelele de propagandă. Ele au făcut posibilă „limitarea capacităţii organizaţiilor teroriste de a recruta, radicaliza şi mobiliza recrutori online”, potrivit comunicatului.

Unele dintre site-uri au fost, de asemenea, folosite pentru a strânge fonduri şi pentru a coordona atacurile, cu instrucţiuni despre fabricarea de explozibili, se mai arată în comunicat.

Există o „legătură directă” între tipul de propagandă difuzat şi un risc crescut de atacuri, a declarat Alberto Rodriguez Vazquez de la poliţia spaniolă, la o conferinţă de presă la Haga, unde se află sediile Europol şi Eurojust.

Închiderea serverelor „îl privează pe adversar de câmpul de luptă online. Acest lucru previne mobilizarea membrilor care sunt deja terorişti şi radicalizarea altora”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Retrospectiva evenimentelor din această săptămână

Retrospectiva evenimentelor din această săptămână Rușii pregătesc o ofensivă asupra orașului Borova. Putin a refuzat să retragă trupele ruse din Ucraina ca o condiție pentru...

Trei morți și 52 de răniți în urma unui atac cu bombe ghidate al rușilor în orașul ucrainean Harkiv

Trei morți și 52 de răniți în urma unui atac cu bombe ghidate al rușilor în orașul ucrainean Harkiv Bombe ghidate rusești au distrus sâmbătă...

Avertisment de la Paris, în legătură cu Jocurile Olimpice, după valul de caniculă. ‘Sportivii ar putea leșina în arene’

Avertisment de la Paris, în legătură cu Jocurile Olimpice, după valul de caniculă. 'Sportivii ar putea leșina în arene' Jocurile Olimpice de la Paris ar...

O mulțime de lăcuste a distrus sute de hectare de culturi agricole în sudul Republicii Moldova

O mulțime de lăcuste a distrus sute de hectare de culturi agricole în sudul Republicii Moldova Sute de hectare de culturi agricole au fost devastate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.