Europol creează un nou centru specializat în combaterea delictelor economice şi financiare

Publicat:

Un nou centru european axat pe combaterea delictelor economice şi financiare urmează să ajute agenţia europeană Europol să investigheze mai eficient astfel de infracţiuni, a anunţat vineri directorul Europol, Catherine De Bolle, potrivit DPA, scrie agerpres.

Noul centru al agenţiei Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii va contribui la creşterea ratei de succes a investigaţiilor derulate de Europol, a adăugat ea.


Citește și : Un oraș din zona arctică a Rusiei a fost pus sub carantină

Conform estimărilor Europol, grupările infracţionale obţin anual câştiguri de circa 110 miliarde de euro, însă numai 1,2% dintre acestea sunt în final confiscate. ”Trebuie să urmărim circuitul banilor pentru a prinde infractorii”, notează Catherine De Bolle. ”Percheziţiile domiciliare nu mai sunt suficiente. Arestările nu sunt suficiente. Confiscarea unei tone de cocaină nu este de ajuns”, explică ea.

La rândul ei, comisarul european pentru justiţie, Ylva Johansson, a menţionat că obiectivul noii instituţii europene este aprofundarea cooperării între bănci şi Europol, mai ales că tot mai multe infracţiuni bancare trec graniţele.

Citește și : Rodrigo Duterte continuă războiul cu traficanții de droguri: ‘VĂ OMOR!’

Noul centru va avea 65 de experţi care vor participa la coordonarea unor astfel de investigaţii. În atenţie vor fi în special fraudele, corupţia, spălarea de bani sau contrafacerea de bunuri, în general genul de infracţiuni din care pot rezulta profituri mari cu risc minim.

Există de asemenea temeri că infracţionalitatea va creşte în contextul pandemiei COVID-19, grupurile de infracţionalitate economică şi financiară observând oportunităţi în aceasta şi în criza economică rezultată în urma crizei sanitare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.