X

Euroscepticii britanici vor să facă un muzeu al Brexitului

Euroscepticii britanici şi-au anunţat marţi intenţia de a crea un muzeu al Brexitului, care să prezinte istoria ‘luptei pentru independenţa’ a Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană, invitând publicul să doneze obiecte, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Pe site-ul viitorului muzeu (www.museumofbrexit.uk) se afirmă că se doreşte strângerea de obiecte diverse precum postere sau insigne de campanie, fotografii, corespondenţă personală şi înregistrări video sau discursuri, la punctele de colectare din toată ţara.

Citeşte şi: Trump ‘a explodat’ când a aflat că FBI percheziţionează biroul avocatului său

‘Obiectivul nostru este de a strânge o colecţie care să reamintească generaţiilor viitoare istoria luptei pentru independenţa Regatului Unit’, se arată pe site.

Gawain Towler, secretar de proiect şi fost purtător de cuvânt al partidului britanic Ukip, a declarat pentru AFP că muzeul se va adresa atât mediului academic cât şi publicului larg, în special şcolilor.

‘Există numeroase institute de integrare europeană’, a spus el, subliniind că numeroşi experţi prezintă argumentele susţinătorilor UE, însă nu şi cele ale partizanilor pro-Brexit, care au ieşit învingători la referendumul din iunie 2016 privind ieşirea ţării din UE.

Towler a afirmat că muzeul va fi creat în ‘doi sau trei ani’, eventual în oraşul Lincoln, în estul Angliei.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Nu s-au înregistrat victime

Regatul Unit, care a aderat la Comunitatea Economică Europeană (CEE) în 1973, va părăsi UE pe 29 martie 2019.

Muzeul va expune de asemenea documentaţie provenită din campania pentru rămânerea ţării în UE, precum şi alte exemple de ‘propagandă’ europeană, a declarat Gawain Towler. Însă susţinătorii rămânerii Marii Britanii în blocul comunitar nu vor fi invitaţi să participe la proiect.

‘Este o chestiune serioasă. Aceasta este istoria noastră. Acesta este unul dintre momentele fondatoare ale istoriei noastre constituţionale’, a mai spus el.

Tags: brexitComunitatea Economică Europeană (CEE)Gawain Towlerlondramarea britaniemuzeuUKIPUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora