Autoritățile ucrainene au declarat evacuarea obligatorie din peste 40 de localități din regiunea Herson, aflate pe malul drept al râului Nipru, din cauza bombardamentelor și atacurilor constante cu drone lansate de armata rusă. Informația a fost confirmată pe 24 iulie de șeful administrației militare regionale, Oleksandr Prokudin.
Printre localitățile vizate se numără Berîslav, Tiahînka, Zolota Balka, Dniprovskîi, Stanislav, Alexandrivka, dar și mai multe sate și așezări din apropiere. De asemenea, unele cartiere din orașul Herson, inclusiv “Korabel”, “Iantar-1”, “Iantar-2” și mai multe străzi centrale, sunt supuse restricțiilor.
„Fac apel către toți locuitorii: nu întârziați cu evacuarea”, a transmis Prokudin.
Totodată, autoritățile au interzis intrarea familiilor cu copii în aceste localități, ca măsură suplimentară de siguranță, în condițiile în care zona se confruntă cu atacuri zilnice.












