Evacuarea civililor din Mariupol, ‘perturbată’ de armata rusă (adjunctul primarului)

Publicat:

O nouă tentativă de evacuare a civililor din oraşul ucrainean Mariupol, încercuit şi aproape în întregime sub controlul forţelor ruse, spre Zaporojie a eşuat, a indicat sâmbătă un adjunct al primarului din Mariupol pe contul său Telegram, relatează AFP, potrivit agerpres.

Potrivit lui Petro Andriuşcenko, circa 200 de locuitori din acest oraş portuar şi industrial la Marea Azov începuseră să se adune pentru a fi evacuaţi când au fost “dispersaţi” de armata rusă.


Citește și : Olanda este ‘ferm hotărâtă’ să pună capăt importurilor de petrol și gaze din Rusia până la sfârșitul anului

Unii au fost apoi constrânşi să urce în autobuze care plecau spre direcţia Dokuciaevsk, o localitate ocupată de ruşi, situată la 80 km la nord de Mariupol.

“Oamenii nu aveau dreptul să iasă din autobuz”, a denunţat adjunctul primarului, precizând că ruşii pretextaseră “tiruri din partea naţionaliştilor (ucraineni) asupra locului de evacuare” pentru a justifica această schimbare de itinerar.

“Încă o dată ruşii au perturbat o evacuare”, şi-a exprimat el regretul.

Sâmbătă dimineaţă, autorităţile ucrainene anunţaseră că încearcă din nou să evacueze civili din Mariupol spre Zaporojie, la circa 200 km nord-vest.

Vicepremierul Irina Vereşciuk avertizase că forţele ruse ar putea să vrea să organizeze un alt culoar de evacuare în paralel, spre Rusia de această dată. “Fiţi prudenţi!”, spusese ea. “Nu vă lăsaţi înşelaţi şi provocaţi!”

Citește și : Spania şi-a redeschis sediul ambasadei din Kiev

Această nouă tentativă a intervenit după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri seara, în ajunul weekendului Paştelui ortodox, o “pauză umanitară” pentru a evacua civilii din oraşele ucrainene asediate de ruşi, între care şi Mariupol, bombardat metodic de armata rusă de aproape două luni.

Kievul şi Moscova se acuză reciproc cu regularitate de eşuarea acestor evacuări de la începutul invaziei ruse în 24 februarie, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Acuzații de abuz sexual asupra minorilor într-un centru de plasament din Ucraina, țara din Europa cu cei mai mulți copii aflați în orfelinate

Acuzații de abuz sexual asupra minorilor într-un centru de plasament din Ucraina, țara din Europa cu cei mai mulți copii aflați în orfelinate Directorul unui...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.