Evacuarea civililor din oraşul Sloviansk este în curs de desfăşurare în faţa înaintării trupelor ruse

Publicat:

Civilii au continuat miercuri să fie evacuaţi din oraşul Sloviansk, în estul Ucrainei, supus un bombardamente intense în ultimele săptămâni, acesta reprezentând următorul obiectiv al forţelor ruse în planul lor de cucerire totală a bazinului carbonifer Donbas, prioritatea lor după patru luni şi jumătate de război în Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres

‘Evacuarea este în curs de desfăşurare. Scoatem oameni în fiecare zi’, a declarat primarul oraşului, Vadim Liah, într-o înregistrare video difuzată pe YouTube.


Citește și : Uzbekistan afirmă că a fost victima unui atac cu rachete trase de pe teritoriul Afganistanului

‘În acest moment au mai rămas 23.000 de locuitori’ în Sloviansk, care avea o populaţie de circa 110.000 de persoane înainte de începerea invaziei ruse la 24 februarie, a adăugat el. ‘Şaptesprezece au fost ucişi, iar 67 răniţi ‘ de la începutul ostilităţilor, a mai indicat edilul.

În acest oraş bombardat de mai multe săptămâni, ‘infrastructurile esenţiale funcţionează în continuare, dar de o lună nu mai există reţeaua centrală de alimentare cu apă şi o treime din oraş nu are cu regularitate curent electric’, a subliniat primarul.

‘Sfatul meu principal: plecaţi!’, lansase marţi seara guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, adresându-se populaţiei din Sloviansk, subliniind că ‘timp de o săptămână, nu a fost o zi fără bombardamente’.

Atacurile au distrus aproape o treime dintr-o piaţă de aici, a constatat miercuri un corespondent AFP. Locuitorii au mers la faţa locului pentru a vedea cu ochii lor amploarea distrugerilor, în mijlocul dărâmăturilor calcinate. Puţin mai încolo, câţiva comercianţi continuă să-şi vândă fructele şi legumele.

Pavlo Kirilenko declarase marţi că bombardamentele ruseşti, care au lovit inclusiv piaţa, au făcut doi morţi şi şapte răniţi.

Citește și : În vizită la Ankara, premierul Italiei semnează acorduri de cooperare şi accentuează importanţa respectării drepturilor omului

La fel ca alţi responsabili locali, Liah afirmă că forţele ucrainene resping tentativele trupelor ruse de înaintare spre Sloviansk şi spre oraşul său geamăn Kramatorsk, centrul administrativ al teritoriului din Donbas controlat de Kiev.

Sloviansk ‘este fortificat ‘, iar ‘ruşii nu se pot apropia de el’ şi nici ‘încercui’, căci sunt blocaţi de soldaţii ucraineni la o distanţă de aproximativ 40 de km de el.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile

Netflix continuă să-și crească numărul de abonați și veniturile Numărul abonaților Netflix a crescut cu 16,5% de la an la an în ultimul trimestru, încă...

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici

Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici Ucraina a lansat un nou timbru poştal pentru a-şi susţine sportivii olimpici, în...

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor Acţiunile companiilor americane CrowdStrike, specializată în securitate cibernetică, şi Microsoft au scăzut...

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov

O fostă deputată naţionalistă ucraineană, împuşcată mortal la Liov Irina Farion, fostă parlamentară naţionalistă ucraineană cunoscută pentru poziţiile sale împotriva Rusiei, a fost împuşcată în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.