
cnn
Un incendiu de vegetaţie care arde pe fondul unor temperaturi record a condus la evacuarea a două zone în comitatul Siskiyou din California de Nord, relatează dpa, potrivit agerpres.
Incendiul denumit “McKinney Fire” a izbucnit la aproximativ 2,4 kilometri vest de podul Walker Creek, pe partea de sud a râului Klamath, au declarat responsabili ai pădurii naţionale Klamath într-un mesaj pe Twitter în jurul orei 15:00 locale (22:00 GMT).
Citește și : Patru militanţi pro-democraţie din Hong Kong pledează vinovat la acuzaţia de subminare
Până la ora 20:30, incendiul a cuprins aproximativ 120 de hectare, au precizat oficialii pe Twitter.
Temperaturile în zonă au fost extrem de crescute şi o nouă zi de căldură extremă era prognozată pentru sâmbătă, a declarat Dan Weygand de la Biroul de Meteorologie din Medford, Oregon.
O staţie meteo de pe aeroportul Montague-Yreka a înregistrat temperaturi record trei zile la rând, a mai spus Weygand.
Maxima de miercuri la staţia meteo a fost de 43,3 grade Celsius, iar maximele de joi şi vineri au fost de 43,9 grade Celsius, a precizat el.
În regiune s-au produs furtuni cu fulgere, însă niciuna dintre furtuni nu a fost înregistrată peste zona în care arde incendiul, a adăugat Weygand.
Citește și : Noul ambasador al Statelor Unite NU are voie să intre în Nicaragua
Autorităţile încearcă să determine dacă un fulger a declanşat incendiul.
Locuitorii din două zone din comitatul Siskiyou au primit ordin de evacuare şi autorităţile au emis ordone de evacuare pentru alte trei zone.
This post was last modified on 30/07/2022 12:47 12:47