Evenimente dedicate Zilei Internaționale a Migranților, la Chișinău

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) și Inspectoratul General pentru Migrație au lansat astăzi seria de evenimente dedicate Zilei Internaționale a Migranților, marcată anual pe 18 decembrie. Angajații celor două instituții au dat startul campaniei printr-o alergare simbolică în parcul Valea Morilor din Chișinău, transmite IPN.

Inițiativele din acest an, cu tema globală „Fiecare etapă”, subliniază importanța creării unei societăți incluzive, în care atât moldovenii, cât și migranții contribuie la dezvoltarea durabilă a țării.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

„Prin facilitarea oportunităților pentru migranți și o mai bună protecție a drepturilor acestora, migranții pot deveni o forță puternică pentru bine și pot sprijini dezvoltarea Moldovei”, se arată în mesajul lansat de OIM.

Ziua Internațională a Migranților a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite pe 4 decembrie 2000, în contextul creșterii numărului de migranți la nivel global. În Republica Moldova, marcarea acestei zile are o semnificație deosebită, având în vedere colaborarea de peste două decenii între OIM și autoritățile naționale.

„Fiecare etapă reprezintă un pas înainte în consolidarea unei societăți care recunoaște și valorifică potențialul fiecărui individ, indiferent de originea sa”, au subliniat organizatorii evenimentului.

Pe parcursul campaniei se preconizează cursa simbolică de vineri la Bălți, cea de la Cahul sâmbătă și o expoziție de artă, realizată în parteneriat cu Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

De-a lungul anilor, OIM a sprijinit migranții aflați în situații de vulnerabilitate și a contribuit la dezvoltarea unor politici menite să promoveze integrarea și coeziunea socială. Activitatea organizației a fost posibilă datorită susținerii donatorilor internaționali și colaborării strânse cu autoritățile moldovenești.

This post was last modified on 09/12/2024 18:38 18:38

Tags: chisinaumigranti
Diverse