Evenimentele Zilei de 15 iulie în Istorie

Publicat:

Evenimentele Zilei de 15 iulie în Istorie

15 iulie este a 196-a zi a calendarului gregorian şi a 197-a zi în anii bisecţi.

 


Sărbătorile Zilei de 15 iulie

(BOR) Sf. Mc. Chiric și Iulita; Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita (+304) erau originari din Licaonia (Asia Mică), Sfânta Iulita fiind mama Sfântului Chiric, în vârstă de 3 ani - foto preluat de pe basilica.ro

Sfinții Mucenici Chiric și Iulita (+304) – foto preluat de pe basilica.ro

 

(BRU) Ss. Chiric şi mama sa Iulita, martiri († 296); Sf. Bonaventura, episcop († 1274)

Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franţa) a fost cardinal, filozof, teolog, învăţător (doctor) al Bisericii, sfânt -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Bonaventura – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franța) a fost cardinal, filozof, teolog, învățător (doctor) al Bisericii, sfânt. (…)  Printr-o serie de conferinţe intitulate Despre cele zece precepte (1267) şi Despre cele şapte daruri ale Sfântului Spirit (1268) se va implica personal în cearta pariziană, combătând ideea unităţii intelectului, a eternităţii lumii şi a determinismului astral. Conferinţele sale nu vor viza numai pe Siger din Brabant ci şi pe Toma din Aquino şi pe Albert cel Mare, prin respingerea idealului de recuperare a tradiţiei peripatetice. Cele două serii de conferinţe, alături de tratatele Despre unitatea intelectului împotriva averroiştilor (al Sfântului Toma) şi Despre cincisprezece probleme (al lui Albert cel Mare) se vor afla la originea listei condamnărilor episcopului Tempier din 1270.

În 1273 Bonaventura se implică din nou în polemicile universitare prin rostirea unor Comentarii la Hexameron, după care este creat cardinal. Papa Grigore al X-lea i-a încredinţat pregătirea listei de probleme şi organizarea Conciliului de la Lyon, la care se dorea reunificarea Bisericilor de Răsărit şi de Apus. De asemenea, la acelaşi conciliu, Bonaventura este însărcinat să discute cu reprezentanţii Constantinopolului pentru a obţine de la aceştia abjurarea actului schismatic. I se datorează, spun unii istorici, faptul că bizantinii au acceptat reunificarea din 1274.

Între timp părăseşte conducerea ordinului (în mai 1274), grav bolnav, iar în luna iulie a aceluiaşi an moare, la numai câteva luni după Toma din Aquino. A fost înmormântat la Lyon şi canonizat în 1482 de către Papa Sixtus al IV-lea, întârzierea datorându-se disensiunilor din sânul ordinului, care au continuat după moartea sa. Condamnarea din 1277 va oferi satisfacţie Franciscanilor prin introducerea, pe listă, şi a câtorva propoziţii tomiste.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

(BRC) Sf. Bonaventura, episcop, învăţător al Bisericii; Sf. Vladimir

Sfântul și drept-credinciosul Vladimir (Sviatoslavici), Botezătorul Rusiei Kievene (958-1015) a fost Mare Cneaz al Kievului când ortodoxia a fost introdusă în teritoriile care astăzi formează Rusia și Ucraina. În plus, el este nepotul Sfintei Olga, și tatăl Sfinților Boris și Gleb Purtătorii de chinuri (și primii sfinți ai ținuturilor rusești). El este prăznuit de Biserică în 15 iulie.

 

(calendar evanghelic, anglican) Sf. Bonaventura, episcop de Albano

 

Ziua mondială a competenţelor tinerilor

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a decis în rezoluţia A / RES / 69/145 să desemneze 15 iulie drept Ziua mondială a competenţelor tinerilor. Marcarea acestei zile are ca obiectiv sporirea gradului de conştientizare cu privire la importanţa investiţiei în dezvoltarea competenţelor tinerilor.

Tinerii sunt, potrivit ONU, aproape de trei ori mai susceptibili de a fi şomeri decât adulţii şi sunt expuşi continuu la o calitate scăzută a locurilor de muncă, la inegalităţi mai mari pe piaţa forţei de muncă şi la tranziţii mai lungi şi mai nesigure de la şcoală la un loc de muncă.

Din acest motiv, educaţia şi formarea reprezintă factori determinanţi ai succesului pe piaţa forţei de muncă. Din păcate însă sistemele existente nu reuşesc să răspundă nevoilor de învăţare ale multor tineri, iar sondajele privind rezultatele învăţării şi dobândirii competenţelor arată că un număr mare de tineri au niveluri scăzute de realizări în ceea ce priveşte însuşirea cunoştinţelor de bază în domeniul alfabetizării şi al matematicii.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – Ziua mărcii poştale româneşti

Cap de bour - Imagine dintr-un album a locului unde trebuia pus primul timbru din prima emisiune de mărci poștale, 1858 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cap de bour – Imagine dintr-un album a locului unde trebuia pus primul timbru din prima emisiune de mărci poștale, 1858 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua mărcii poştale româneşti este sărbătorită la 15 iulie, dată la care, în anul 1858, au fost tipărite primele mărci poştale româneşti, în Moldova, potrivit site-ului Romfilatelia, www.romfilatelia.ro. Intitulată “Cap de bour“, emisiunea era formată din patru valori: 27, 54, 81 şi 108 parale. A intrat în circulaţie la 22 iulie/3 august 1858, iar la 31 octombrie 1858 a fost retrasă, se arată în volumul ‘Istoria României în date‘ (2003). Evenimentul avea loc la 18 ani după apariţia, în Marea Britanie, a celui dintâi timbru de pe mapamond, cunoscut în lumea filateliştilor cu denumirea ‘Black Penny‘.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

România – Ziua Submarinistului Militar

Brunei – Ziua Nationala. Ziua de naştere a Sultanului.

Zi onmastică – Bernhard, Donald

 

Astăzi în istorie pentru 15 iulie

 

Evenimentele Zilei de 15 iulie în Istorie:

– 15 iulie 1099 – Asediul Ierusalimului;

– 15 iulie 1240 – Bătălia de pe Neva;

– 15 iulie 1410 – Bătălia de la Grunwald;

– 15 iulie 1975 – Apollo–Soyuz

 

15 iulie 998 – A decedat matematicianul și astronomul persan Abū al-Wafā „Būzjānī; (n. iunie 940.).

Buzjani, the Persian.jpg

Abul Wafa Muhammad Ibn Muhammad Ibn Yahya Ibn Ismail Buzjani (10 iunie 940 – 997 sau 15 iulie 998), (numit uneori și Abul Vefa sau Abu-l Vefa) astronom și matematician persan. Autor al unui tratat despre construcțiile geometrice. S-a născut la Buzghan (astăzi Torbat – e Jam, Iran). La 19 ani s-a mutat la Bagdad, unde rămâne tot restul vieții. A fost contemporan cu mulți alți savanți printre care: Al Biruni, Al-Quhi, Al-Sijzi, Abu Nasr ibn Iraq, Abu-Mahmud Khojandi, Kushyar ibn Labban.

A făcut inovații importante în trigonometrie si a utilizat pentru prima data numerele negative într-un text islamic medieval. A formulat regulile de adunare a fracțiilor prin aducere la numitor comun, a formulat regulile de aproximare a fracțiilor și regulile de descompunere a fracțiilor ordinare în fracții sexagesimale. În domeniul astronomiei, a descoperit așa-zisele variații în mișcarea Lunii. Abul Wafa a tradus și comentat operele unor matematicieni greci sau islamici (cum ar fi Al-Khwarizmi, Diofant, Euclid) din domeniul geometriei și trigonometriei.

Opera sa a fost pe larg studiata de savantii medievali arabi în secolele de după moartea sa, foarte apreciate fiind:

Cartea despre ceea ce trebuie să cunoască grămăticii, oamenii de afaceri și alții în știința matematică.

Cartea despre ceea ce îi este necesar unui meseriaș care lucrează cu construcții geometrice, consacrată geometriei practice (construcții în topometrie, geodezie, arhitectură, construcții geometrice cu rigla și compasul);

Cartea perfectă (Kitab ab Kamil), tratat de astronomie în care sunt expuse bazele trigonometriei.

 

15 iulie 1015 – A murit Vladimir Sveatoslavici, cneaz al Novgorodului (970-980) şi mare cneaz al Kiev-ului (980-1015); (n. 956)

Vladimir I, alternativ Volodimir I, numit și cel Sfânt, cel Mare, cel Asemeni Apostolilor, a fost din 980 până în 1015 cneaz al Kievului - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vladimir I, cneaz al Kievului – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Vladimir I (Sviatoslavici), alternativ Volodimir I, numit și cel Sfânt, cel Mare, cel Asemeni Apostolilor, Botezătorul Rusiei Kievene (n. 958 – d. 15 iulie 1015) a fost din 980 până în 1015 Mare Cneaz al Kievului când ortodoxia a fost introdusă în teritoriile care astăzi formează Rusia și Ucraina. A fost cel mai tânăr fiu nelegitim al cneazului Sviatoslav I, din dinastia ruricidă (de origine scandinavă).

În plus, el este nepotul Sfintei Olga, și tatăl Sfinților Boris și Gleb Purtătorii de chinuri (și primii sfinți ai ținuturilor rusești). În anul 988, cu prilejul căsătoriei sale cu Ana de Bizanț, fiica împăratului Romanos al II-lea, a adoptat pentru sine și pentru Rusia Kieveană creștinismul răsăritean. El este prăznuit de Biserică în 15 iulie.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

15 iulie 1099 – Asediul Ierusalimului – Ierusalimul este cucerit după lupte sângeroase, de armata cruciaţilor conduşi de Godefroy de Bouillon.

Capture of Jerusalem (15th July 1099) by the Crusaders (19th-century artist impression) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Capture of Jerusalem (15th July 1099) by the Crusaders (19th-century artist impression) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 15 iulie 1099 trupele aliate ale Primei Cruciade au cucerit Ierusalimul din mîinile califului Egiptului. Cruciaţii s-au apropiat de Ierusalim în număr de doar 20.000, şi aceştia istoviţi de doi ani de război, boli, foame etc. Comandanţii principali rămaşi au fost Raymond de Toulouse, Robert de Normandia şi Godfrey de Bouillon, la care s-a alăturat mai apoi Tancred.

Atunci a sosit ajutor de la genovezi şi pizani, care au adus produse şi unelte necesare pentru asediu. Cruciaţii au nimicit foarte mulţi musulmani şi au distrus în cetatea tot ce amintea de islam. Toti aparatorii musulmani si evrei ai Ierusalimului au fost ucisi, unele cronicii vorbind de cca.100000 de morti intre locuitorii orasului.

S-au iscat neînţelegeri între cruciați pe seama organizării administrative a Ierusalimului, o partidă era pentru crearea unei republici bisericeşti cu patriarhul în frunte, cea din urmă, care a şi cîştigat, pleda pentru o administrare feudală obişnuită. Raymond şi Robert, din considerente moral-religioase au refuzat conducerea cetăţii. Aceasta i-a revenit lui Godfrey de Bouillon, fratele căruia stăpînea Edessa.

Asediul Ierusalimului (1099) - Guillaume de Tyr (1130 - 29 septembrie 1186) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Asediul Ierusalimului (1099) – Guillaume de Tyr (1130 – 29 septembrie 1186) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bineînţeles două formaţiuni statale în frunte cu occidentali, dar mai ales din aceeaşi familie, era foarte nepotrivită pentru interesele Imperiului Bizantin, la care se adaugă şi stăpînirea lui Bohemond asupra Antiohiei (vrajba dintre bizantini şi normanzi, reprezentantul cărora era cel din urmă). Începutul primei cruciade este legat de cuvîntarea papei Urban II la sinodul de la Clermont (noiembrie 1095).

Însă rolul papei pentru declanşarea cruciadei a fost destul de restrîns: el a promis că biserica va proteja proprietatea cruciaţilor, a cerut să fie încetate războaiele interne şi a poruncit episcopului Ademar (+1098, în timpul asediului Antiohiei) să fie legatul papal în cruciadă. Ideea unei cruciade a devenit foarte populară, atît printre oamenii din clasele superioare, cît şi printre oamenii simpli – unii ademeniţi de bani şi putere, cei din urmă – de propovăduirile despre eliberarea locurilor sfinte de păgîni, sau pur şi simplu de dorinţa de război şi aventuri.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

15 iulie 1149 – A fost reconstruita Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Biserica Sfântului Mormânt - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Biserica Sfântului Mormânt – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Biserica Sfântului Mormânt (denumită și Biserica Sfântului Sepulcru sau Biserica Sfintei Învieri, ultima mai ales în creștinismul de rit răsăritean) este o biserică aflată în interiorul zidurilor vechii cetăți a Ierusalimului, la mică distanță de Muristan. Ea este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine. Mamei împăratului roman Constantin, împărătesei Elena, i se atribuie identificarea în anul 325 a locului unde ar fi avut loc răstignirea pe cruce a lui Iisus, precum și găsirea unor relicve ale crucii într-o grotă din apropiere. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc.

Biserica a fost arsă de persani în 614, reconstruită apoi de Modestus pentru a fi o dată în plus distrusă de califul Al-Hakim Bi-Amr în 1009; după aceea, a trecut printr-o reconstrucție generală în timpul stăpânirii cruciaților în secolul al XII-lea, si mai apoi a fost renovată repetat de-a lungul timpului până azi; biserica actuală e reconstrucția care datează din 1810, după ce în 1808 a fost mistuită de un incendiu.

Locul este venerat ca fiind Golgota, dealul pe care Isus a fost crucificat,și se spune că a colo este și locul în care Isus a fost înmormântat (sepulcrul), însă istoricii contestă tradiția care e relativ tardivă (biserica creștină din Ierusalim până la finele secolului III se pare că indica o altă localizare pentru Golgota), apărută o dată cu implicarea împăratului Constantin I.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1235 – Împăratul Frederic al II-lea s-a căsătorit la Worms cu Isabella a Angliei, sora regelui Henric al III-lea.

Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona - d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa),  fiul împăratului Henric al VI-lea și al Constanței de Sicilia - foto (Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII): ro.wikipedia.org

Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus („Despre arta de a vâna cu păsări”), sec. XIII – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 în Jesi lângă Ancona – d. 13 decembrie 1250 în Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Staufenilor (descendent al lui Frederic I Barbarossa), a fost fiul împăratului Henric al VI-lea și Constanței de Sicilia. Frederic a fost ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, ceea ce i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto al IV-lea din dinastia Welfilor (1175-1218).

Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi („mirarea lumii”) pentru că era un om învățat, vorbind mai multe limbi, după unii istorici: italiana, franceza, latina, greaca, germana și limba arabă. El este numit ca o Creatură de minune între monarhii germani din evul mediu, fiind numit de umanistul și istoricul elvețian Jacob Burckhardt (1818-1897) și ca primul om modern pe tron. Această denumire de „om modern” i-a fost atribuită datorită metodelor moderne folosite de el de obținere și menținere a tronului imperial.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1240 – Bătălia de pe Neva , parte din Războiul Suedo-Novgorodean – Victoria armatei Novgorodului, condusa de cneazul Aleksandr Nevski, asupra armatelor suedeze.

Bătălia de pe Neva (î15 iulie 1240) Parte din Războiul Suedo-Novgorodean - Aleksandr Nevski luptând cu suedezii, de Boris Ceoriko - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Neva (î15 iulie 1240) Parte din Războiul Suedo-Novgorodean – Aleksandr Nevski luptând cu suedezii, de Boris Ceoriko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de pe Neva s-a dat între Republica Novgorodoului și armatele suedeze pe râul Neva, lângă așezarea Ust-Ijora, la 15 iulie 1240. Scopul invaziei suedeze era probabil acela de a cuceri gurile Nevei și orașul Ladoga și, deci, cea mai importantă parte a drumului comercial dintre varegi și greci, care se afla sub controlul Novgorodului de peste o sută de ani. Bătălia a făcut parte din războiul medieval suedo-novgorodean.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1274 – A murit Bonaventura, teolog și sfânt italian (n. 1221)

Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franţa) a fost cardinal, filozof, teolog, învăţător (doctor) al Bisericii, sfânt -  foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Bonaventura – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sfântul Bonaventura (Giovanni Fidanza) (n. 1218, Bagnoregio, Toscana, Italia, d. 15 iulie 1274, Lyon, Franța) a fost cardinal, filozof, teolog, învățător (doctor) al Bisericii, sfânt. (…)  Printr-o serie de conferinţe intitulate Despre cele zece precepte (1267) şi Despre cele şapte daruri ale Sfântului Spirit (1268) se va implica personal în cearta pariziană, combătând ideea unităţii intelectului, a eternităţii lumii şi a determinismului astral.

Conferinţele sale nu vor viza numai pe Siger din Brabant ci şi pe Toma din Aquino şi pe Albert cel Mare, prin respingerea idealului de recuperare a tradiţiei peripatetice. Cele două serii de conferinţe, alături de tratatele Despre unitatea intelectului împotriva averroiştilor (al Sfântului Toma) şi Despre cincisprezece probleme (al lui Albert cel Mare) se vor afla la originea listei condamnărilor episcopului Tempier din 1270.

În 1273 Bonaventura se implică din nou în polemicile universitare prin rostirea unor Comentarii la Hexameron, după care este creat cardinal.

Papa Grigore al X-lea i-a încredinţat pregătirea listei de probleme şi organizarea Conciliului de la Lyon, la care se dorea reunificarea Bisericilor de Răsărit şi de Apus. De asemenea, la acelaşi conciliu, Bonaventura este însărcinat să discute cu reprezentanţii Constantinopolului pentru a obţine de la aceştia abjurarea actului schismatic. I se datorează, spun unii istorici, faptul că bizantinii au acceptat reunificarea din 1274.

Între timp părăseşte conducerea ordinului (în mai 1274), grav bolnav, iar în luna iulie a aceluiaşi an moare, la numai câteva luni după Toma din Aquino. A fost înmormântat la Lyon şi canonizat în 1482 de către Papa Sixtus al IV-lea, întârzierea datorându-se disensiunilor din sânul ordinului, care au continuat după moartea sa. Condamnarea din 1277 va oferi satisfacţie Franciscanilor prin introducerea, pe listă, şi a câtorva propoziţii tomiste.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1291 – A murit Rudolf I al Germaniei (n. 1218)

 

15 iulie 1410 – Bătălia de la Grunwald, parte a Războiului Polono-Lituaniano-Teutonic –  Înfrângerea cavalerilor teutoni de către forţele unite ale polonezilor şi lituanienilor, sprijiniţi de ruşi, cehi, moldoveni, tătari.

Bătălia de la Grunwald (15 iulie 1410) - Parte a Războiului Polono-Lituaniano-Teutonic - Pictură de Jan Matejko - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Grunwald (15 iulie 1410) – Parte a Războiului Polono-Lituaniano-Teutonic – Pictură de Jan Matejko – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Grunwald sau Bătălia de la Tannenberg a avut loc pe 15 iulie 1410 între Regatul Poloniei, Marele Ducat al Lituaniei și aliații lor pe de-o parte și Cavalerii teutoni pe de altă parte. A fost bătălia decisivă a războiului polono-lituaniano-teutonic și una dintre cele mai mari bătălii ale evului mediu european. Cavalerii teutoni au fost învinși în mod decisiv în această bătălie și nu și-au mai revenit niciodată. Puținele mărturii care s-au păstrat sunt contradictorii. Bătălia a avut loc în zona unor sate mici, numele bătăliei fiind diferit în funcție de limbă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1497 – A început construcţia bisericii Curţii domneşti de la Piatra Neamţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504). Lucrările au fost finalizate la 11 noiembrie 1498.

 

15 iulie 1542 – A murit Mona Lisa, (Gioconda Lisa Gherardini, sotia lui Francesco del Giocondo), femeia al carei suras enigmatic a fost imortalizat de pictorul Leonardo da Vinci ; ( n. 15 iunie 1479).

 

15 iulie 1606 – S-a nascut genialul pictor olandez Rembrandt van Rijn (”Lectia de anatomie”, “Rondul de noapte”, “Pelerinii din Emaus”); (d. 4.10.1669).

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – d. 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale - Self-Portrait with Beret and Turned-Up Collar (1659), National Gallery of Art, Washington, D.C. - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Rembrandt – Self-Portrait with Beret and Turned-Up Collar (1659), National Gallery of Art, Washington, D.C. – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Rembrandt Harmenszoon van Rijn (n. 15 iulie 1606, Leiden – d. 4 octombrie 1669, Amsterdam) a fost un pictor și gravor olandez din secolul al XVII-lea, considerat unul din cei mai mari pictori din istoria artei, celebru și pentru desenele și gravurile sale. A trăit în epoca ce s-a numit “vârsta de aur olandeză“, timp în care cultura, știința, comerțul și influența politică a Olandei au atins apogeul.

Rembrandt este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene. Maestru al tehnicei de clar-obscur, Rembrandt a fost “singurul pictor care și-a putut permite să amestece noroiul cu strălucirea ochilor, focul cu cenușa, sau să facă culorile să strălucească proaspăt, ca o floare, pe giulgiul mortuar roz sau bleu deschis” (Élie Faure).
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 iulie 1643 – Capitanul olandez Martin Geritson Fritz, de pe vasul Castracum, a descoperit Insula Sahalin.

 

15 iulie 1653 – Se desfasoara lupta de la Sirca, in urma careia Gheorghe Stefan il infrange pe Vasile Lupu, silindu-l sa se retraga peste Nistru si si sa ceara sprijinul cazacilor lui Timus Hmelnitki, care intra in Moldova si ocupa Suceava.

 

15 iulie 1799 – Piatra din Rosetta, un artefact care a dus la descifrarea hieroglifelor, este descoperită în oraşul egiptean Rosetta, de căpitanul francez Pierre-François Bouchard. Piatra din Rosetta este o stelă egipteană, datând din anul 196 î.Hr., din timpul domniei regelui Ptolemeu al V-lea, care are trei inscripții ale aceluiași text în trei limbi antice diferite; hieroglifică, demotică și greacă.

Stela a fost descoperită în timpul lucrărilor la un fort, în fundația unei vechi cetăți arabe, unde fusese folosită ca material de construcție. Descoperirea este atribuită ofițerului inginer Pierre-Francois Bouchard, ofițer de geniu din armata franceză.

Importanța acestei stele a fost sesizată imediat, textul grecesc specificând explicit că în toate cele 3 versiuni este vorba despre același text. Între 1799 și 1801 a fost păstrată și studiată la Cairo, atunci realizându-se și primele sale copii. În 1801, la retragerea armatei franceze, a fost reținută de către trupele engleze, apoi, în 1802, adusă în Anglia și expusă la British Museum.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

15 iulie 1815 – Împaratul Napoleon este exilat pe insula Sfânta Elena, la bordul navei Bellerophon, dupa predarea acestuia.

 

 

15 iulie 1845 – În Singapore apare primul numar al unuia dintre cele mai vechi ziare de limba engleza care a supravietuit pana astazi: “The Straits Times”.

 

15 iulie 1858 – Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poştale . Acestea erau vestitele “Cap de bour”, a căror primă emisiune cuprindea patru timbre.

 

15 iulie 1888 – Stratovulcanul Muntele Bandai a erupt omorând aproximativ 500 de oameni, în prefectura Fukushima, Japonia.

2007 0813 urabandai.jpg
Muntele Bandai la răsărit de soare

Muntele Bandai, de asemenea cunoscut și ca Aizu-Bandai-san, Aizu-Fuji și Aizu-ne, este un stratovulcan de pe Insula Honshū, Prefectura Fukushima, Japonia. Muntele Bandai este vulcanul cu cea mai mare înălțime a norului de erupție (peste 6000 m). Într-o erupție majoră din 15 iulie 1888, partea de nord și est a calderei sale s-a prăbușit într-o alunecare de teren masivă, formând două lacuri, Hibara-ko și Onogawa-ko, precum și mai multe lacuri minore numite Goshiki-numa, sau Cinci Lacuri colorate. Erupția a durat doar două ore. Lacurile formate de acest cataclism au devenit cunoscute ca Urabandai sau Bandai-kōgen, și au devenit o destinație turistică populară.

 

15 iulie 1888 – A aparut ziarul Adevărul.

Adevărul (până la reforma ortografică: „Adevĕrul”), este un cotidian central înființat în 1888 de Alexandru Beldiman care a apărut la Bucuresti până la 21 noiembrie 1916 și, după Primul razboi Mondial, de la 3 ianuarie 1919 până la 30 decembrie 1937. În primele zile de după Revolutia din 1989, ziarul Scînteia, oficios al PCR , și-a schimbat denumirea mai întâi în „Scînteia Poporului” (sub care au apărut 2 numere), iar apoi în „Adevărul”, comitetul redacțional rămânând inițial același.

 

15 iulie 1902 – S-a născut chimistul si academicianul Costin D. Neniţescu ; (d. 29.07.1970).

Costin D. Nenițescu.jpg

Costin D. Nenițescu (în publicațiile științifice Nenitzescu; n. 15 iulie 1902, București – d. 29 iulie 1970, Bușteni), a fost un chimist român. A fost fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România și un membru al Academiei Române.

 

15 iulie 1904 – A murit Anton Pavlovici Cehov, dramaturg şi prozator rus, autor al pieselor „Livada cu vişini”, „Trei surori” (n. 29.01.1860).

Anton Chekhov with bow-tie sepia image.jpg
Anton Cehov in 1900

Anton Pavlovici Cehov (n. 17 ianuarie 1860 (S.N. 29 ianuarie), d. 2 iulie 1904 (S.N. 15 iulie)) a fost un medic, prozator și dramaturg rus. De o sută de ani spectacole după piesele sale sunt prezente, practic, în fiecare stagiune pe afișele teatrelor din România. Mari regizori de teatru din România (Lucian Pintilie, György Harag, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, Vlad Mugur, Tompa Gábor) au găsit surse majore de inspirație în dramaturgia lui Cehov.

 

15 iulie 1916 – A murit microbiologul rus Ilia Mecinikov, cel care a descoperit fenomenul fagocitozei; în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină (n.15.05.1845).

Ilya Mechnikov nobel.jpg

Ilia Ilici Mecinikov (n. 15 mai 1845 – d. 15 iulie 1916) a fost microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, de origine evreiască și româno-grecească, cunoscut pentru cercetări de pionierat în domeniul sistemului imunitar și pentru descoperirea tratamentului holerei. Pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei, în 1908 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Medicină.

De asemenea, cercetările sale în domeniul unicelularelor i-au adus o mare notorietate. Studiile privind bacteriile acidului lactic au fost continuate de savantul japonez Minoru Shirota. Acesta, pornind de la cercetările lui Mecinikov, și-a dedicat întreaga viață studierii efectului pozitiv al acestor microorganisme asupra tranzitului intestinal și asupra sănătății în general iar în 1935 a reușit să izoleze aceste bacterii și să creeze un nou tip de produs lactat a cărui rețetă este valabilă și astăzi. În 1919, la Moscova a fost fondat Institutul Mecinikov pentru maladii infecțioase.

 

15 iulie 1919 – A murit Hermann Emil Fischer, biochimist german, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe 1902. Este savantul care a sintetizat glucoza, fructoza, cofeina; (n.09.10.1852).

Hermann Emil Fischer c1895.jpg

Hermann Emil Fischer (n. 9 octombrie 1852, Euskirchen – d. 15 iulie 1919, Berlin) a fost un chimist german, profesor universitar la Erlangen, Würzburg și Berlin, laureat al Premiului Nobel pentru chimie pe anul 1902, având contribuții în domeniul chimiei organice și biologice.
Motivația Juriului Nobel:
“ca recunoaștere pentru cercetările extraordinare pe care le-a efectuat, asupra structurii zaharurilor și a componenților purinici”.

 

15 iulie 1922 – A fost creat Partidul Comunist Japonez.

 

15 iulie 1936 – A apărut, la Bucureşti, săptămânalul “Cuget clar”, revistă de direcţie literară, artistică şi culturală, sub conducerea lui Nicolae Iorga.

 

15 iulie 1940 – Hitler ii adreseaza regelui Carol al II-lea o scrisoare, prin care ii cere, pe un ton ultimativ sa faca unele concesii Ungariei horthyste.

 

15 iulie 1940 – A murit Pershing Wadlow Robert, american, deținătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918)

 

15 iulie 1946 – A murit doctorul Dumitru Bagdasar, fondatorul şcolii de neurochirurgie din România si intemeietorul Institutului de Endocrinologie din Bucuresti (n.17.12.1893, Rosiesti, Vaslui).

Dumitru Bagdasar (Dimitrie Bagdasar) (n. 17 decembrie 1893, comuna Roșiești, azi Județul Vaslui – d. 16 iulie 1946, București) a fost un medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, care a pus bazele Școlii Românești de Neurochirurgie. Dumitru Bagdasar a fost căsătorit cu Florica Bagdasar, prima femeie ministru din România.

 

15 iulie 1946 – În Romania se da un Decret-lege privind alegerile pentru Adunarea Deputatilor, prin care se prevede ca dreptul de vot este universal, egal, direct si secret pentru toti cetatenii tarii de la varsta de 21 de ani in sus (se acorda pentru prima data in istoria Romaniei dreptul de a alege si a fi ales pentru femei si militari).

S-a desfiintat Senatul si a fost infiintata Adunarea Deputatilor, parlament unicameral, in care puteau fi alesi deputati, cetatenii cu varste de peste 25 de ani. Se interzicea dreptul de a alege si a fi alesi “dusmanilor poporului”, “elementelor fasciste, hitleriste, legionare”, celor care au ocupat “functii de raspundere in aparatul de stat al maresalului Ion Antonescu sau care au cerut sa lupte voluntar impotriva Natiunilor Unite” etc. Prin introducerea sistemului unicameral si anularea prerogativei Regelui de a dizolva Parlamentul este incalcata Constitutia din 1923, repusa in vigoare in 1944.

 

15 iulie 1953 – S-a născut actrița Nataşa Raab

Actriţa Nataşa Raab-Guţul s-a născut la 15 iulie 1953, la Huedin, judeţul Cluj. Potrivit http://tncms.ro, site-ul Teatrului Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, Nataşa Raab a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1988, la clasa profesorului Mircea Albulescu şi, din acelaşi an, este actriţă la Teatrul Naţional din Craiova. Este doctor în ştiinţe umaniste – filologie, Universitatea Craiova – cum laudae, susţinându-şi examenul de doctorat în februarie 2004.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

15 iulie 1955 – 18 laureați ai Premiului Nobel semnează o declarație împotriva armelor nucleare; mai târziu declarația a fost semnată de alți 34 laureați Nobel. Premiile Nobel au fost create de savantul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei (1867), care, în testamentul său, a întemeiat o fundație cu scopul ca veniturile imensei sale averi să fie oferite în fiecare an “sub formă de premii celor care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii umanității“.

 

15 iulie 1958 – A apărut, la Bucureşti, sub conducerea lui Mihai Beniuc, revista “Luceafărul”, organ de presă al Uniunii Scriitorilor din România.

 

15 iulie 1962 – Reprezentativa feminină de handbal a României a cucerit titlul suprem la cea de-a doua ediție a Campionatului Mondial, desfășurat în România, între 8 și 15 iulie.

 

15 iulie 1964 – S-a înfiinţat, la Bucureşti, studioul cinematografic “Animafilm”.

 

15 iulie 1973 – La Roma, tânărul în vârstă de 17 de ani, John Paul Getty III a fost răpit. Autorii au cerut o răscumpărare de 17 milioane de lire sterline. Bunicul său, miliardarul Jean Paul Getty a refuzat plata și a primit un plic conținând o șuviță de păr și o ureche umană. În cele din urmă bunicul a negociat recompensa la suma de 2 milioane de lire sterline, iar Getty III a fost găsit viu în sudul Italiei, pe 15 decembrie 1973.

 

15 iulie 1973 – S-a născut in Bucuresti, Theodor Paleologu, eseist, diplomat şi om politic român (n.Bucuresti).

 

15 iulie 1975 – A avut loc primul zbor cosmic, cu primul echipaj din istoria cosmonauticii, Apollo–Soyuz, proiect comun SUA-URSS.

Soyuz crew pictured with the Apollo crew Left to right: Slayton, Stafford, Brand, Leonov, Kubasov - foto  preluat de pe en.wikipedia.org

Soyuz crew pictured with the Apollo crew
Left to right: Slayton, Stafford, Brand, Leonov, Kubasov – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

15 iulie 1992 – Au fost stabilite relații diplomatice între România și Kazahstan.

 

15 iulie 1992 – A murit cantaretul roman de muzica populara Ion Luican; (n. 1907).

 

15 iulie 1996 – Prinţul Charles al Marii Britanii şi Prinţesa Diana au semnat actele de divorţ.

 

15 iulie 1997 – Creatorul italian de moda, Gianni Versace, este asasinat cu doua focuri de arma in apropierea resedintei sale din South Beach din Miami Beach (n.02.2.1946).

Gianni Versace.jpg
Gianni Versace (December 2, 1946 – July 15, 1997), Italian fashion designer. Photograph by Aaron Rapoport, circa 1982

Gianni Versace (n. 2 decembrie 1946, Reggio di Calabria, Sicilia, Italia – d. 15 iulie 1997, Miami Beach, SUA) a fost un creator de modă, fondatorul casei de modă Gianni Versace S.p.A., care producea accesorii, parfumuri și cosmetice, mobilă și accesorii, precum și îmbrăcăminte. A creat costume și accesorii pentru teatre și filme.

Versace a fost asasinat pe data de 15 iulie 1997, pe scările propriei case din Miami Beach, de Andrew Cunanan, un travestit și un serial-killer. Poliţia l-a dat in urmarire pe Andrew Cunanan de 27 de ani, un homosexual care se prostitua cu “clienti prosperi”. El este deja pe lista FBI a celor mai căutaţi criminali, în legătură cu alte patru crime – toate victimele fiind ca si Versace, homosexuali. Criminalul s-a sinucis, cadavrul sau fiind gasit dupa opt zile.

 

15 iulie 1997 – Slobodan Milošević este ales președinte al RF Iugoslavia. Este învestit în funcție la 25 iulie 1997.

Slobodan Milošević (20 august 1941 – 11 martie 2006) președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb - foto: europeanul.org

Slobodan Milošević – foto: europeanul.org

Slobodan Milošević (20 august 1941, Požarevac, Serbia sub ocupație militară germană – 11 martie 2006, Haga, Țările de Jos) a fost președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, și de asemenea al Partidului Socialist Sârb. A fost una din figurile marcante ale războiului din Iugoslavia în anii ’90 si războiului din Kosovo în 1999.

A fost condamnat în mai 1999, în timpul războiului din Kosovo, de către Tribunalul Internațional al Națiunilor Unite pentru crime împotriva umanității și o gravă încălcare a Convenției de la Geneva. După demonstrații și greve ce au urmat alegerilor prezidențiale din octombrie 2000, el s-a recunoscut înfrânt și a demisionat.

Un an mai târziu, Milošević a fost extrădat pentru a se prezenta în fața Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Iugoslavie, însă va muri după 5 ani de închisoare doar cu 50 de ore înaintea declarării verdictului. Milošević, suferind de boli grave ale inimii, de tensiune și diabet, a murit în urma unui atac în condiții neelucidate. Unii dintre susținătorii lui cred ca a fost omorât în închisoare înainte de a se pronunța un verdict.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

15 iulie 1999 – Generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav, în procesul revoluţiei de la Timişoara, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) hotărând ca ei să plătească, împreună cu MApN, 33,264 miliarde de lei persoanelor rănite şi rudelor celor ucişi în decembrie 1989.

Pe 16 septembrie 2010, Chițac a fost eliberat din Spitalul Penitenciar Jilava, după ce a obținut acordul instanței pe motive medicale. Pe 1 noiembrie 2010, fostul general-colonel în rezervă Mihai Chițac, care peste trei zile ar fi împlinit 82 de ani a murit la Spitalul Militar din Capitală în urma unui stop cardio-respirator. La 20 mai 2014, după cinci ani din cei 15 ani de închisoare la care a fost condamnat, Victor Stănculescu a fost eliberat condiționat.

 

15 iulie 2003 – Ia naștere proiectul ro.wp, versiunea românească a proiectului Wikipedia.

 

15 iulie 2016 – A avut loc o lovitură de stat în Turcia organizată de un grup de militari din cadrul Forțelor armate.

After coup nightly demonstration of president Erdoğan supporters, Istanbul - foto preluat de pe en.wikipedia.org

After coup nightly demonstration of president Erdoğan supporters, Istanbul – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La 15 iulie 2016 a avut loc o tentativă eșuată de lovitură de stat în Turcia organizată de Consiliul Păcii, un grup de militari din cadrul Forțelor armate ale Turciei. Lovitura de stat a fost confirmată atât de prim-ministrul Binali Yıldırım, cât și de președintele Recep Tayyip Erdoğan care a chemat populația în stradă. Șeful Statului Major Hulusi Akar a fost luat ostatic, apoi a fost eliberat. Peste 290 de persoane au fost ucise la Ankara și Istanbul în timpul confruntărilor.

Un elicopter a lansat o bombă deasupra Parlamentului turc de la Ankara. De asemenea Palatul Prezidențial a fost atacat cu bombe. A fost declarată legea marțială pe întreg teritoriul turc.

Televiziunea națională TRT 1 a fost ocupată de militari turci care au anunțat că Turcia este “condusă în prezent de Consiliul Păcii, care va asigura siguranța populației”. Frontiera cu Bulgaria a fost închisă, iar armata elenă a fost pusă sub stare de alertă la granița cu Turcia.

Un grup de peste 50 de militari au blocat Podul Bosfor și Podul Fatih Sultan Mehmet. S-au auzit focuri de armă lângă cele mai importante aeroporturi din Ankara și Istanbul.

Președintele Erdoğan l-a acuzat pe Fethullah Gulen (care este auto-exilat în Pennsylvania) pentru organizarea acestei lovituri de stat, deși gruparea acestuia a condamnat lovitura. Turcia a cerut (ulterior loviturii de stat) Statelor Unite să-l extrădeze pe Gülen.

Lovitura de stat este condamnată de principalele partide din Turcia și de comunitatea internațională. La 16 iulie 2016, dimineața, Reuters a transmis că lovitura de stat pare să fi eșuat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Festivalul Covorului: Meșteri populari s-au adunat în Mihăileni, raionul Rîșcani

Festivalul Covorului: Meșteri populari s-au adunat în Mihăileni, raionul Rîșcani Sărbătoare în Mihăileni, raionul Rîșcani. Meșterii populari s-au adunat la Festivalul Covorului, potrivit tvn.md. „Foarte bogați...

O femeie a încercat să introducă ilegal în R.Moldova cărtușe și praf de pușcă

O femeie a încercat să introducă ilegal în R.Moldova cărtușe și praf de pușcă O femeie nerezidentă, în vârstă de 46 de ani, a încercat...

Între 40 și 60 de ani în organism au loc schimbări biomoleculare majore

Între 40 și 60 de ani în organism au loc schimbări biomoleculare majore Dacă v-ați simțit vreodată ca și cum totul în corp se destramă...

VIDEO – Un fotbalist s-a prăbușit pe teren după ce a fost lovit în maxilar de o minge

VIDEO - Un fotbalist s-a prăbușit pe teren după ce a fost lovit în maxilar de o minge Fundaşul japonez Masato Morishige, în vârstă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.