Evghenii Maloletka a câştigat Visa d’Or ştiri

Publicat:

Visa d’Or ştiri, cel mai prestigios premiu al festivalului internaţional de fotojurnalism Visa pentru imagine desfăşurat la Perpignan, în sudul Franţei, a fost acordat sâmbătă lui Evghenii Maloletka pentru reportajele sale din Mariupol, oraş din sudul Ucrainei puternic bombardat de forţele ruse, informează AFP.

Foarte emoţionat, Evghenii Maloletka a dedicat premiul poporului ucrainean, subliniind importanţa acestei recunoaşteri acordate muncii sale.


Citește și : Episcopul grec Chrysostomos de Dodoni: ‘O femeie nu este violată fără să vrea’

Fotograful ucrainean în vârstă de 35 de ani care lucrează pentru agenţia Associated Press (AP) şi compatriotul său Mstislav Cernov, de 37 de ani, cameraman AP, au fost primii jurnalişti care au intrat în Mariupol pe 23 februarie, cu o oră înaintea primei bombe, şi ultimii care au părăsit oraşul, pe 15 martie.

“Aceste 20 de zile la Mariupol au fost ca o zi lungă, nesfârşită, din ce în ce mai rău”, a declarat Evghenii Maloletka pentru AFP în faţa fotografiilor sale impresionante cu copii ucişi, femei însărcinate în dărâmături, gropi comune săpate în grabă din cauza bombardamentelor.

Bombardarea de către armata rusă a acestui oraş-port de 400.000 de locuitori, în special a unei maternităţi, a stârnit indignare în rândul comunităţii internaţionale.

Celelalte persoane nominalizate au fost fotograful australian de origine ucraineană Daniel Berehulak pentru reportajul “Aici au trăit oameni” (New York Times) despre masacrul civililor din Bucea şi reporterul american de origine malaeziană Marcus Yam pentru “Căderea Afganistanului” (Los Angeles Times).

În cadrul festivalului au fost acordate şapte Visa d’Or, cinci premii şi trei burse.

Anul trecut, Visa d’Or ştiri a recompensat pentru prima dată un fotograf care a rămas anonim din motive de securitate pentru “Revoluţia primăvării” din Myanmar, iar în 2020 acest premiu a fost acordat lui Fabio Bucciarelli (Bergamo, epicentrul pandemiei de COVID-19 din Italia).

Ucraina a fost una din temele majore ale acestei a 34-a ediţii, care a început pe 27 august.

Visa d’Or pentru presă cotidiană a fost decernat ziarului danez Politiken pentru activitatea jurnalistului Mads Nissen consacrată războiului, iar cel a oraşului Perpignan Rémi Ochlik a onorat fotografiile lui Lucas Barioulet pentru cotidianul francez Le Monde.

Planeta şi dereglările pe care le provoacă activitatea umană au fost şi ele în centrul atenţiei la ediţia din acest an a festivalului din sudul Franţei. Visa d’Or l-a premiat pe Brent Stirton (Getty Images/National Geographic) pentru “Carne de vânat: originea epidemiilor”, iar premiul Fundaţiei Yves Rocher, menit să faciliteze raportarea problemelor de mediu, a fost acordat lui Alain Schroeder, a cărui activitate este consacrată Indoneziei.

Visa d’Or umanitar din partea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) l-a recompensat pe Sameer Al-Doumy (AFP) pentru “Drumurile morţii”, despre criza migraţiei din nordul Franţei, iar premiul ştirilor digitale France Info i-a fost decernat lui Max Bearak, Dylan Moriarty şi Julia Ledur pentru “Oraşele din Africa care se ridică”, difuzat de Washington Post.

Visa d’Or de onoare din partea revistei Figaro, care recompensează cariera unui fotograf încă activ, i-a fost acordat lui Alain Keler (Myop), cunoscut în special pentru fotografiile sale din Cecenia, El Salvador şi Piaţa Tiananmen.

Printre alte premii acordate, premiul Pierre şi Alexandra Boulat a recunoscut munca Laurei Morton în domeniul tehnologiilor automatizate.

Bursa Canon pentru fotojurnalism feminin a mers la Natalia Saprunova pentru proiectul său despre poporul indigen siberian evenks, iar bursa pentru film documentar de scurt metraj i-a fost acordată Irenei Baqué pentru Casa Xochiquetzal, un adăpost pentru lucrătoarele sexuale ieşite la pensie din Ciudad de Mexico.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Premiul Camille Lepage i-a fost acordat Rebeccăi Conway pentru un material despre impactul războiului civil asupra sănătăţii mintale în Sri Lanka, iar premiul Carmignac pentru fotojurnalism i-a revenit Fabiolei Ferrero pentru proiectul său privind criza economică din Venezuela.

Cele 25 de expoziţii gratuite ale Visa rămân deschise până pe 11 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie

Evenimentele Zilei de 29 septembrie în Istorie 29 septembrie este a 272-a zi a calendarului gregorian și a 273-a zi în anii bisecți. 93 zile...

Horoscop 29 septembrie 2024 

Horoscop 29 septembrie 2024  O zi încărcată pentru majoritatea nativilor. A avut timpul pentru alegeri clare, fie în plan personal, fie în plan profesional,...

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene

Lana Del Rey s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene Cântăreața Lana Del Rey, în vârstă de 39 de ani, s-a căsătorit cu Jeremy Dufrene, un ghid...

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.