Evoluția rapidă a variantei Omicron, demonstrată prin monitorizarea apelor reziduale din Pretoria

Publicat:

  Evoluția rapidă a variantei Omicron a fost demonstrată prin monitorizarea apelor reziduale din Pretoria, Africa de Sud , informează mediafax.

Cristian Apetrei, profesor de Boli Infecţioase şi Microbiologie şi membru în Centrul pentru Cercetarea Vaccinului şi în Programul Postuniversitar în Microbiologie şi Imunologie de la Universitatea din Pittsburgh, SUA, a analizat rezultatele unei cercetări făcute la Pretoria, în Africa de Sud.


Citește și : Vaccinarea devine OBLIGATORIE pentru persoanele de peste 60 de ani în Grecia

A fost utilizată o metodă mai puțin cunoscută care presupune monitorizarea nivelurilor de virus din apele reziduale. Metoda este considerată una dintre cele mai eficiente pentru aprecierea situației epidemiologice într-o regiune, a arătat Apetrei.

Cercetătorul român a studiat graficele monitorizării și a constatat că „încărcăturile virale din apă au ajuns în numai câteva săptămâni aproape de nivelul peakului de infecție cu varianta Delta”.

Aceasta este una dintre cele mai bune indicații ale vitezei cu care se răspândește varianta Omicron, este concluzia specialistului.

De aceea, Apetrei le cere oamenilor să fie prudenți.

Citește și : Consultări ale miniştrilor de externe ai statelor NATO asupra tensiunilor din flancul estic

 

„Purtați masca. Odată ce intră și începe să se răspândească, va fi practic imposibil să fie prinsă din urmă”, a precizat profesorul Cristian Apetrei.

Noua variantă a virusului SARS CoV-2 a fost identificată pentru prima dată în Africa de Sud. Ulterior, tulpina a fost descoperită și la persoane din Europa, Australia și America de Nord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: ‘Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili’

Cum se amestecă Rusia în alegerile din România. Expert: 'Facem parte dintre inamicii lor mai abordabili' Federația Rusă caută și, de multe ori, reușește să...

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.