Platoul Tibetan, supranumit „acoperișul lumii”, a devenit un adevărat laborator natural pentru cercetători, care spun că aici putem vedea evoluția organismului uman în plină desfășurare.
La peste 3.500 de metri altitudine, acolo unde mulți turiști abia reușesc să respire și se confruntă cu rău de altitudine, comunități întregi trăiesc de mii de ani fără probleme majore. Un studiu publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences, citat de Science Alert, arată că populațiile din Nepal care trăiesc la mare altitudine au dezvoltat adaptări biologice clare la lipsa de oxigen. Iar aceste adaptări nu sunt doar detalii medicale, ci influențează direct șansele de supraviețuire și de a avea urmași – adică exact mecanismul prin care funcționează selecția naturală, potrivit stiripesurse.
Citește și: Igor Grosu: Avem scopul ambițios de a repara 3 mii de km de drumuri până în anul 2029
Antropologul Cynthia Beall, de la Case Western Reserve University – o universitate de cercetare din Statele Unite cunoscută pentru studiile sale în medicină și științe biologice – explică simplu de ce acest caz este atât de important: „Adaptarea la hipoxia de mare altitudine este fascinantă pentru că stresul este sever, este resimțit la fel de toată lumea la aceeași altitudine și poate fi măsurat. Este un exemplu frumos despre cum și de ce specia noastră are atât de multă variație biologică”.
Cu alte cuvinte, nu este vorba despre un caz izolat sau despre o excepție rară. Toți oamenii expuși la lipsa de oxigen resimt același tip de stres asupra organismului. Diferența este că, în timp, unii dintre ei au dezvoltat mecanisme mai eficiente pentru a face față.
Cercetătorii au analizat 417 femei din Nepal, cu vârste între 46 și 86 de ani, care au trăit toată viața la peste 3.500 de metri altitudine. Au măsurat nivelurile de hemoglobină – proteina din globulele roșii care transportă oxigenul, gradul de saturație cu oxigen al sângelui, dar și caracteristici ale inimii și ale fluxului sanguin.
Rezultatul a fost surprinzător. Nu femeile cu cea mai mare cantitate de hemoglobină aveau cel mai mare succes reproductiv, ci cele cu un nivel intermediar, dar cu o saturație ridicată a hemoglobinei cu oxigen.
„Știam deja că un nivel mai scăzut de hemoglobină poate fi un avantaj. Acum înțelegem că, de fapt, o valoare intermediară este cea mai potrivită. Știam și că o saturație mai mare a hemoglobinei cu oxigen ajută, dar acum vedem că, cu cât această saturație este mai ridicată, cu atât beneficiul este mai mare. Faptul că aceste femei au avut mai mulți copii ne arată concret cât de importante sunt aceste adaptări”, spune Beall.
Altfel spus, organismul nu compensează lipsa de oxigen îngroșând sângele – ceea ce ar pune presiune suplimentară pe inimă, ci optimizează eficiența transportului de oxigen. Este o soluție mai „inteligentă” biologic.
Și mai interesant este că unele femei au avut mulți copii, chiar dacă anumite mecanisme de transport al oxigenului nu erau la nivel optim, atâta timp cât alte adaptări fiziologice compensau.
„Ne-a surprins faptul că unele femei pot avea familii numeroase chiar dacă anumite mecanisme de transport al oxigenului nu sunt la nivel optim, dacă alte adaptări ale organismului compensează”, spune cercetătoarea.
Femeile cu cel mai mare succes reproductiv aveau și un flux sanguin crescut către plămâni, precum și un ventricul stâng (camera inimii care pompează sângele oxigenat în corp) mai larg, ca adaptare la necesarul crescut de oxigen. Toate aceste caracteristici, luate împreună, cresc eficiența livrării oxigenului către țesuturi.
Cercetătorii subliniază că, în comunitățile din Nepal aflate la mare altitudine, și factorii culturali joacă un rol: vârsta la prima sarcină sau durata căsătoriei pot influența numărul de copii. Însă, chiar și după ce aceste aspecte au fost luate în calcul, diferențele biologice au rămas semnificative.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
„Acesta este un exemplu clar de selecție naturală care are loc chiar acum”, a explicat antropologul Cynthia Beall. „Iar înțelegerea modului în care astfel de populații se adaptează ne ajută să înțelegem mai bine cum continuă evoluția umană”.
Practic, evoluția nu este un capitol închis din manualele de biologie. Nu este ceva ce s-a întâmplat doar în trecutul îndepărtat, cu specii dispărute, ci se întâmplă și astăzi. Iar „acoperișul lumii” oferă una dintre cele mai clare dovezi că specia umană își ajustează discret, generație după generație, mecanismele prin care supraviețuiește în condiții dificile.
